Abu Dhabi şi Dubai înfiinţează celui de al cincilea producător mondial de aluminiu

Principalii doi producători de aluminiu din Emiratele Arabe Unite, Emirates Aluminium (Emal) şi Dubai Aluminium (Dubal) au anunţat luni că vor fuziona pentru a da naştere celui de al cincilea producător mondial de aluminiu, o companie cu o valoare de 15 miliarde de dolari, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 03 iun. 2013, 15:41
Abu Dhabi şi Dubai înfiinţează celui de al cincilea producător mondial de aluminiu

Fuziunea va îmbunătăţi eficienţa şi va ajuta industria aluminiului din EAU să concureze mai bine cu rivalii din regiune. Noua entitate, care va purta denumirea Emirates Global Aluminium, va fi deţinută în comun de Mubadala, fondul suveran de investiţii din Abu Dhabi, şi Investment Corporation of Dubai (ICD).

„Emirates Global Aluminium va deveni un campion industrial şi un motir al dezvoltării economice pentru populaţia noastră’, a declarat directorul general de la Mubadala, Khaldoon Khalifa al-Mubarak, care va fi şi preşedintele noii entităţi”.

Compania rezultată în urma fuziunii va avea o capacitate de producţie de 2,4 milioane tone de aluminiu pe an. Dubal operează cea mai mare facilitate de producţie a aluminiului din lume, construită pe o suprafaţă de 480 de hectare la Jebel Ali, care produce peste un milion de tone de aluminiu pe an. La rândul său, Emal este în mijlocul procesului de extindere a capacităţilor sale de producţie de 800.000 de tone pe an la 1,3 milioane tone.

Cooperarea în sectorul aluminiului dintre Abu Dhabi şi Dubai a început în 2006 cu înfiinţarea Emirates Aluminium, Emal, o societate mixtă deţinută în proporţii egale de Mubadala şi Dubal, care este deţinut în întregime de Investment Corporation of Dubai.

 

Te-ar mai putea interesa și
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri agenţiei Reuters că nu este clar dacă Iranul mai are un program nuclear după atacurile israeliene, relatează Agerpres....
AmCham: România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile şi de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă şi urgenţelor momentului, cât şi unei viziuni pe termen lung
AmCham: România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile şi de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă ...
Întârzierea unui acord politic pentru formarea unui Guvern stabil care să-şi asume măsurile economice şi fiscale de ...
Woody Johnson, proprietarul clubului de fotbal american New York Jets, oferă 190 de milioane de lire sterline pentru preluarea acțiunilor lui John Textor la clubul de fotbal Crystal Palace
Woody Johnson, proprietarul clubului de fotbal american New York Jets, oferă 190 de milioane de lire sterline pentru preluarea ...
Proprietarul echipei de fotbal american New York Jets, Woody Johnson (foto), a oferit 190 de milioane de lire sterline pentru ...
Șeful Ford Jim Farley recunoaște că gigantul american are probleme în aprovizionarea cu magneți din pământuri rare
Șeful Ford Jim Farley recunoaște că gigantul american are probleme în aprovizionarea cu magneți din pământuri rare
Constructorul auto american Ford Motor Co. are problema în a se aproviziona cu magneţi din pământuri rare, a declarat, ...