Academician Oxford: Doctorii trebuie să aibă dreptul de a ucide bebeluşi. Ei nu sunt persoane reale
Francesca Minerva, un filosof şi un etician medical, spune că bebeluşul nu este o persoană reală, aşa că uciderea lui în primele zile după naştere este acelaşi lucru ca avortul.
Chiar şi un copilaş sănătos ar putea fi ucis, dacă mama decide că nu poate să aibă grijă de el, mai spune academicianul.
Articolul Francescăi Minerva a apărut în revista British Medical, iar editorul său l-a apărat, spunând că rolul revistei este de a prezenta idei bine argumentate şi nu doar un punct de vedere moral.
Minerva, alături de co-autorul articolului, Alberto Giubilini, bioetician la Universitatea din Milano, spun că „avortul de după naştere” trebuie să fie permis în aceleaşi cazuri ca şi avortul normal. Ei argumentează că un copil nenăscut sau nou-născut nu are încă speranţe, vise, obiective şi nu este o persoană – cineva cu dreptul moral de a trăi. În schimb, familia lui are scopuri şi planuri care ar putea fi afectate de sosirea copilului, iar interesele ei sunt cele care contează.
Declaraţiile academicianului au supărat, însă, alţi eticieni, dar şi publicul larg. Ei au descris articolul drept un apel la legalizarea infanticidului.
Minerva, cercetător asociat la Oxford, a primit ameninţări cu moartea şi telefoane în care i se spunea că „va arde în iad”. Femeia a declarat că nu se aştepta la un val de reacţii negative după publicarea articolului.