Acces gratuit la internet pe faleza Cazinoului din Constanţa
„Primăria Municipiului Constanţa începe lucrările la 10 puncte de acces ce vor fi montate pe stâlpii de iluminat public de pe faleză, pentru a le putea asigura constănţenilor, dar şi turiştilor internet wireless gratuit într-una dintre cele mai frumoase zone de plimbare din oraşul nostru”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de administraţia locală.
Conform sursei citate, proiectul este finanţat prin programul WiFi4EU, unde Primăria Municipiului Constanţa s-a înscris şi a câştigat un voucher în valoare de 15.000 de euro, bani care vor fi folosiţi la instalarea reţelei Wi-Fi.
„Iniţiativa WiFi4EU promovează accesul gratuit la Wi-Fi în spaţii publice precum parcurile, pieţele şi clădirile publice, bibliotecile, centrele de sănătate şi muzeele, peste tot în Uniunea Europeană. Iniţiativa le-a oferit municipalităţilor posibilitatea de a solicita un cupon valoric în valoare de 15.000 de euro, care să fie utilizat pentru instalarea de echipamente Wi-Fi în spaţii publice de pe teritoriul municipalităţii unde nu există conectivitate Wi-Fi gratuită”, a menţionat Primăria Constanţa.