Accesul mai rapid la medicamente generice ieftine, aprobat de deputaţii europeni

Economica.net
06 02. 2013
medicamente_78716000

Deputaţii europeni propun astfel o limită de 60 de zile pentru deciziile cu privire la stabilirea preţurilor şi la rambursarea pentru medicamente generice, astfel încât acestea să fie disponibile mai repede, iar pacienţii şi sistemele de asigurări sociale să poată economisi bani. Deciziile privind noile medicamente vor respecta termenul actual de 180 zile, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX de Parlamentul European.

„Este inacceptabil faptul că întârzierile în stabilirea preţurilor şi a termenelor de rambursare pentru medicamente pot depăşi, uneori, 700 de zile. Sunt convinsă că practici corecte pe piaţa noastră farmaceutică ar fi atât în beneficiul pacienţilor, cât şi al sistemelor naţionale de asistenţă medicală”, a declarat europarlamentarul Antonyia Parvanova din Bulgaria, raportoare pentru acest proiect, care va negocia un acord cu miniştrii UE.

Textul proiectului legislativ a fost adoptat cu 559 voturi „pentru”, 54 „împotrivă” şi 72 de abţineri.

Autorităţile din statele membre ar trebui să facă publice numele experţilor şi ale membrilor lor, precum şi declaraţiile lor de interese, pentru a asigura transparenţa şi integritatea procesului lor decizional, susţine Parlamentul European.

De asemenea, autorităţile ar trebui să fie obligate să publice, cel puţin o dată pe an, lista medicamentelor care intră sub incidenţa sistemului public de asigurări de sănătate, precum şi preţurile lor.

Potrivit Comisiei Europene, produsele generice sunt, în medie, cu 40% mai ieftine decât medicamentele originale de marcă, după ce au fost disponibile pe piaţă timp doi ani.