UPDATE Traficul aerian de deasupra României a crescut deja cu 10-15%
UPDATE: Două din cele mai mari companii aeriene europene, Deutsche Lufthansa AG şi British Airways, au cerut avioanelor lor să evite spaţiul aerian din estul Ucrainei, după ce un avion de pasageri Boeing-777 al unei companii aviatice malaeziene s-a prăbuşit pe teritoriul Ucrainei, compania germană solicitând survolarea României, transmit Xinhua şi site-ul news.malaysia.msn.com.
‘În urma accidentului aviatic produs în Ucraina, România a înregistrat o creştere de 10 – 15% a traficului aerian comparativ cu perioada normală. Nu ştim dacă acest trafic va mai creşte, acum se fac statistici, estimări, dar până la momentul actual cam până la 15% a ajuns’, au spus reprezentanţii ROMATSA.
Aceştia au reiterat faptul că ROMATSA este pregătită să facă faţă acestei creşteri a traficului aerian.
‘În principiu, suntem pregătiţi, avem personal calificat’, au spus aceştia.
Într-un comunicat publicat joi seară, ROMATSA dădea asigurări că este pregătită să facă faţă eventualei creşteri a traficului aerian, ca urmare a accidentului aviatic din Ucraina, iar în cazul în care vor exista solicitări din partea Eurocontrol, regia poate asigura mai multe sectoare de dirijare simultan.
De asemenea, ROMATSA afirma că a luat toate măsurile necesare pentru a asigura serviciile de navigaţie aeriană pentru aeronavele care survolează spaţiul aerian al României.
‘ROMATSA este pregătită să facă faţă eventualei creşteri a traficului aerian, ca urmare a accidentului aviatic din Ucraina. Regia a luat deja măsurile necesare pentru a asigura, în siguranţă, serviciile de navigaţie aeriană pentru aeronavele care survolează spaţiul aerian al României. În cazul în care vor exista solicitări din partea Eurocontrol, regia este pregătită să asigure mai multe sectoare de dirijare simultan. Precizăm că ROMATSA asigură deja o creştere de trafic aerian de 25-30%, ca urmare a rerutării zborurilor în urma conflictului din Ucraina’, preciza regia, în comunicat.
Zborul 17 al Malaysian Air, care zbura pe ruta Amsterdam – Kuala Lumpur, cu 298 de pasageri şi membri ai echipajului la bord, s-a prăbuşit joi la circa 50 de kilometri de oraşul Doneţk, unde se desfăşoară lupte între armata ucraineană şi separatiştii proruşi.
După incidentul aerian, majoritatea companiilor aeriene au anunţat că nu vor mai efectua zboruri deasupra teritoriului Ucrainei.
Două dintre cele mai mari companii aeriene europene, Deutsche Lufthansa AG şi British Airways, au cerut avioanelor lor să evite spaţiul aerian din estul Ucrainei, după ce un avion de pasageri Boeing-777 al unei companii aviatice malaeziene s-a prăbuşit pe teritoriul Ucrainei, compania germană solicitând survolarea României, transmit Xinhua şi site-ul news.malaysia.msn.com.
Un purtător de cuvânt al Lufthansa, Thomas Jachnow, a declarat pentru Xinhua că avioanele companiei vor evita spaţiul aerian din estul Ucrainei, dar încă nu se cunoaşte numărul zborurilor afectate în viitor de această decizie.
Operatorul aerian german a precizat, joi, că va continua să deservească aeroporturile din Kiev şi Odessa.
Şi companiile aeriene din Statele Unite ale Americii au decis în mod voluntar să evite spaţiul aerian de la graniţa Rusia-Ucraina.
Organizaţia Eurocontrol, care gestionează traficul aerian în Europa, a anunţat joi că autorităţile ucrainene au închis toate rutele aeriene care survolează estul ţării după prăbuşirea avionului companiei Malaysia Airlines.
‘Toate planurile de zbor care includ aceste rute sunt anulate în prezent de Eurocontrol’, a făcut cunoscut administratorul spaţiului aerian european, care a precizat că ‘aceste rute vor rămâne închise până la noi ordine’.
ROMATSA are statut de regie autonomă autofinanţată de importanta naţională şi deţine monopolul natural al serviciilor de trafic aerian. Pentru serviciile de trafic aerian asigurate aeronavelor civile care survolează spaţiul aerian al României, ROMATSA aplică prevederile reglementărilor Eurocontrol (Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Navigaţiei Aeriene), la care România a aderat din anul 1996.
Serviciile de trafic aerian sunt asigurate atât aeronavelor civile care survolează spaţiul aerian naţional, cât şi aeronavelor care aterizează sau decolează de pe aeroporturile din România.
Serviciile prestate se referă la activitatea de dirijare din zona aeroportului (de terminal) şi de rută (ACC).
Sarcina ROMATSA este să creeze un mediu sigur de operare pentru traficul aerian în spaţiul aerian al României, în contextul dezvoltării dinamice a industriei aviaţiei civile şi schimbărilor permanente înregistrate în transportul internaţional.
Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA se află în subordinea Ministerului Transporturilor.