Accident cu fiică de ministru VIDEO

Fiica fostului ministru al Apărării, Mihai Stănişoară, a provocat joi seară un accident rutier în Drobeta Turnu Severin, după ce a pierdut controlul volanului şi a lovit trei maşini parcate.
Economica.net - vin, 20 ian. 2012, 07:21

Accidentul s-a produs puţin după miezul nopţii când Sara Maria Stănișoară,  fiica actualului senator PDL,  Mihai Stănişoară, circula cu maşina de lux a mamei sale. La ieşirea dintr-o intersecţie a pierdut controlul volanului, a intrat în trei autoturisme parcate, apoi s-a răsturnat. Aceasta nu a a fost rănită, dar s-a ales cu o sperietură zdravănă.

“Un conducător auto în vârstă de 19 ani, datorită neatenţiei a pierdut controlul volanului şi a acroşat trei autovehicule staţionate pe partea dreaptă”, a declarat Nicolae Lohon,  purtător de cuvânt IPJ Mehedinţi.

Poliţiştii anchetează acum accidentul. Tânăra a primit deocamdată o amendă contravenţională. Fiica senatorului are permis din vara anului trecut.

Familia senatorului de Mehedinţi va trebui să plătească acum pagubele celor trei autoturisme avariate. Şi maşina pe care o conducea a fost grav avariată.

Te-ar mai putea interesa și
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie listată la BVB, vor dezvolta un parc fotovoltaic, cu o capacitate de 18,15......
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion de lei
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion ...
Compania Naţională Loteria Română vrea să contracteze, cu 946.741 lei, fără TVA, servicii de procesare a plăţilor ...
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
Efective ale Ministerului Afacerilor Interne au salvat, în ultimele 24 de ore, 11 persoane aflate în situaţii de risc, ...
BCE ar putea să aștepte o perioadă mai lungă până să decidă o nouă scădere a dobânzii de referință, din cauza riscurilor inflaționiste – guvernatorul Băncii Naționale a Austriei
BCE ar putea să aștepte o perioadă mai lungă până să decidă o nouă scădere a dobânzii de referință, din cauza ...
Banca Centrală Europeană ar putea să aştepte o perioadă mai lungă de timp înainte de a adopta o nouă reducere a dobânzii ...