UPDATED Accident în rețeaua bulgară de gaze. Alimentarea României cu gaze rusești este afectată
În această noapte a avut loc un accident în rețeaua bulgară de transport a gazelor naturale (secțiunea Vretrino-Hrabrovo, din estul Bulgariei), potrivit datelor operatorului de transport din țara vecină, Bulgartransgaz. Conform aceleiași surse, transportul gazelor a fost sistat și sunt afectate punctele de interconexiune dintre Bulgaria și Serbia, și, mai important pentru noi, cele două punct e de interconexiune cu rețeaua românească, Ruse-Giurgiu și Kardam Negru Vodă.
Bulgartransgaz nu a precizat când va fi reluat tranzitul gazului.
Potrivit Profit.ro, prima publicație care a relatat despre acest fapt, incidentul care a oprit transportul gazului ar fi fost o explozie survenită în jurul orei 03.00, pe acea secțiune de conductă, la circa 90 km de Varna.
Incidentul din Bulgaria afectează de fapt toată zona, pentru că, urmare a politicii Gazprom de a re-ruta traficul de gaze dinspre Ucraina prin gazoductul Turk-Stream și, apoi, parțial, prin Bulgaria, alimentarea cu gaze, vitală în această perioadă când țările din Balcani au nevoie ca de aer de gazul rusesc pentru a trece iarna, este momentan oprită.
La ora transmiterii acestei știri, datele Transgaz arată că, în ambele puncte de interconectare cu Bulgaria (Giurgiu și Negru Vodă), fluxul fizic de gaze spe rețeaua din România este oprit, asta în condițiile în care Negru Voda a devenit, de departe, cel mai important punct de intrare a gazelor de import în țară. România își asigura consumul prin extracția unei cantități mult mai mare de gaz din depozitele subterane.
UPDTAE 11.05. Importul prin punctul Negru-Vodă a fost reluat
Datele Transgaz de la acest moment arată că importurile de gaze prin punctul Negru-Vodă au fost reluate. Se importă la un nivel de 7,1 milioane de metri cubi de gaz pe zi. Punctul de la Giurgiu este în continuare fără fluxuri fizice.
Și pe site-ul Bulgartransgaz se arată că în punctul din Negru Vodă este disponibilă acum o capacitate de intrare în România de 73,8 GWh/zi. În celelalte puncte de interconexiune ale rețelei bulgare se precizează: 100% indisponibil. Semn că avaria nu a fost depășită și că, probabil, în România ajunge gazul ca urmare a unor manevre făcute de Bulgartransgaz în propria rețea.