Accident nuclear în Ucraina. UPDATE: Incident şi la Cernavodă – Reactorul 1 a picat

Un accident a avut loc la central nucleară de la Zaporizhia, din sud-estul Ucrainei, iar producţia de electricitate a unui reactor a fost oprită, a declarat premierul Ucrainei, Arseni Iaţeniuc. Probleme şi la Centrala  Nucleară de la Cernavodă. Reactorul 1 a ieşit brusc din funcţiune azi, la ora 12.00.
Economica.net - mie, 03 dec. 2014, 11:15
Accident nuclear în Ucraina. UPDATE: Incident şi la Cernavodă - Reactorul 1 a picat

„Ştiu că a fost un accident la centrala nucleară de la Zaporizhia”a a spus premierul Iaţeniuk, citat de Reuters, care a cerut ministrului energiei să spună când va fi rezolvată problema.

Potrivit agenţiei Interefax, accidentul ar fi condus la oprirea grupului 3 al centralei, cu o putere de 1.000 MW, ceea ce a condus la oprirea alimentării cu energie electrică a unor zone din estul ţării. Grupul va reintra în funcţiune, cel mai probabil, în data de 5 decembrie.

Centrala de la Zaporizhia are şase reactoare, cu o putere instalată totală de 6.000 MW, şi este situată la circa 500 km de România.

UPDATE – Nivelul de radioactivitate nu a crescut după incidentul de la centrala nucleară Zaporojie, din Ucraina (IRSN) 

Institutul de Radioprotecţie şi Siguranţă Nucleară din Franţa (IRSN) a anunţat miercuri că nu a detectat un nivel de radioactivitate neobişnuit în Ucraina şi că incidentul de la centrala nucleară Zaporojie (sud-est), cea mai mare din Europa, nu reprezintă nici pericol pentru populaţie sau mediu, relatează Reuters.

‘Am instalat doi senzori pe acoperişul Ambasadei Franţei din Kiev, iar ambasada nu a semnalat nimic neobişnuit’, a declarat Michel Chouha, reprezentant special al IRSN pentru Europa Centrală şi de Est. ‘Dacă ar fi fost un accident (nuclear), am fi ştiut’, a afirmat el.

Incident la Cernavodă. Reactorul 1 al Centralei Nucleare a picat

Reactorul 1 al Centralei Nucleare de la Cernavodă a ieşit brusc din funcţiune azi, la ora 12.00. Potrivit informaţiilor oferite Dispecerului Energetic Naţional de către oficialii de la Cernavodă, o fisură apărută într-una dintre conductele de răcire a provocat oprirea automată a reactorului. „Nu este mare lucru, cei de la Cernavodă vor goli conducta, o vor sufla şi o vor suda. Avem angajamentul lor că vor reporni reactorului azi, la 12.00 noaptea”, spune Octavian Lohan, directorul DEN.

Ieşirea din funcţiune a Reactorului 1 s-a văzut pe diagrama producţiei de energie de la Transelectrica. De la 1.400 MW putere orară, atât cât livrează în mod obişnuit Cernavodă, producţia a coborât în decurs de o oră şi jumătate la 950 de MW şi va continua să scadă, pe măsură ce  Reactorul 1 va fi scos de tot din funcţiune.
Deficitul de producţie cauzat de către avaria de la Cernavodă este insesisabil, având în vedere că producţia mare de energie  din aceste zile este arhisuficientă pentru întreg consumul intern. Mai mult, firmele din România exportă masiv curent la vecini.

Capacitatea totală a Centralei de la Cernavodă este de 1.400 de MW, circa 15% din capacitatea instalată în energie din România.

Ministrul Mediului a convocat Comitetul pentru situaţii de urgenţă, în urma accidentului de la centrala nucleară Zaporojie
     
Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, a convocat, miercuri, de la ora 15,00, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în vederea analizării tuturor informaţiilor referitoare la accidentul produs la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, a anunţat ministerul de resort, într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

În acest moment, MMSC colectează şi analizează toate datele legate de acest subiect şi precizează că se află în permanent contact cu instituţiile statului care deţin atribuţii în acest domeniu.

Concluziile întâlnirii Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă vor fi prezentate într-o comunicare publică, pe parcursul zilei de miercuri.

Centrala nucleară ucraineană Zaporojie (din sud-estul ţării), cea mai mare centrală din Europa, a suferit o avarie la data de 28 noiembrie, însă nu există riscuri de radiaţie, a anunţat, miercuri, ministrul energiei din Ucraina, Volodimir Demcişin, informează EFE.

Centrala va reveni la activitatea normală în data de 5 decembrie, a adăugat Demcişin, citat de Reuters.

‘Nu există nicio ameninţare, nu sunt probleme cu reactoarele. Accidentul a survenit la Blocul numărul trei al centralei din Zaporojie, la sistemul de electricitate’, a spus oficialul într-o conferinţă de presă, indicând că accidentul nu este legat de producţia de energie electrică în sine. ‘A fost un scurt circuit’, a mai spus el, adăugând că doar reactorul nr.3 nu funcţionează în prezent. ‘Este o defecţiune tehnică, la care acum se lucrează. Până vineri, intenţionăm să reluăm activitatea acestei unităţi, a mai spus el.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică AIEA, cu sediul la Viena, nu a făcut niciun comentariu, transmite AFP.

Potrivit unei convenţii internaţionale, adoptată după accidentul de la Cernobâl din 1986, orice ţară trebuie să notifice AIEA cu privire la orice accident nuclear care poate avea un impact asupra altor ţări. Centrala din Zaporojie este situată la circa 500 km de România.

Te-ar mai putea interesa și
UE va acorda 18,1 miliarde de euro Ucrainei ca parte a ajutorului de 45 de miliarde de euro stabilit pentru 2025
UE va acorda 18,1 miliarde de euro Ucrainei ca parte a ajutorului de 45 de miliarde de euro stabilit pentru 2025
Uniunea Europeană va acorda Ucrainei un împrumut de 18,1 miliarde de euro în 2025, ca parte a pachetului de ajutor de 45 de miliarde de euro convenit de partenerii G7 în această vară, ce va fi......
Valoarea totală a criptomonedelor furate în 2024 a crescut cu 21% până la 2,2 miliarde de dolari
Valoarea totală a criptomonedelor furate în 2024 a crescut cu 21% până la 2,2 miliarde de dolari
Fondurile furate ca urmare a atacurilor cibernetice are au vizat platformele de criptomonede au crescut cu 21% până la ...
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Volkswagen și reprezentanții muncitorilor au făcut progrese în unele domenii după aproximativ 50 de ore de discuții ...
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
O ofertă de la un constructor din România a fost depusă, astăzi, pentru contractul de aproximativ 6,4 miliarde lei privind ...