Accident pe linia 41. Circulaţia a fost reluată după accidentul provocat de un autoturism BMW care a dărâmat parapetul şi a intrat pe şine
Societatea de Transport Bucureşti (STB) a anunţat, într-o postare pe Facebook, că se va îndrepta în instanţă împotriva persoanei fizice care a provocat blocarea circulaţiei tramvaielor pe relaţia nord-vest a Bucureştiului, scrie Agerpres..
„Vom cere despăgubiri pentru costurile suplimentare generate de blocaj. Au fost scoase autobuze în traseu, a fost întreruptă circulaţia tramvaielor şi, cel mai important, au avut de suferit peste 30.000 de călători! În numele acestora vom face toate demersurile necesare pentru a descuraja, pe viitor, astfel de accidente!”, a declarat Daniel Istrate, directorul general al STB, în postarea de pe reţeaua de socializare.
Pe linia 41 funcţionează un număr de 24 de tramvaie, cu o capacitate totală de transport de 14.000 de călători pe oră şi sens.
Ştirea iniţială
Circulaţia tramvaielor liniei 41 este blocată pe pe Şoseaua Virtuţii, pe sensul spre Piaţa Presei din cauza unui eveniment de circulaţie, a anunţat, marţi, Societatea de Transport Bucureşti (STB), pe reţeaua X.
„Linia 41 – blocată pe Sos. Virtuţii, după staţia Pod Ciurel, pe sensul spre Piaţa Presei. Cauza: eveniment de circulaţie terţi”, potrivit anunţului postat la ora 13:20.
Ulterior, STB a transmis că a fost înfiinţată linia navetă 641, care funcţionează între Ghencea şi Piaţa Presei, pentru preluarea fluxurilor de călători, scrie Agerpres.
Sursa foto: Info trafic Bucureşti Ilfov – Facebook.