Acciza la carburanţi ar putea fi redusă temporar cu 50%. Măsura ar scădea imediat preţul la pompă cu peste 1 leu – ministrul Finanţelor

22 02. 2022
benzina 6695473390

„Am propus liderilor coaliţiei soluţia scăderii temporare cu 50% a accizei la combustibil, măsură care ar reduce preţul la pompă imediat cu peste 1 leu. Propunerea a fost validată în şedinţa de azi, astfel că, în perioada imediat următoare, vom avea discuţii cu Comisia Europeană şi marile companii distribuitoare de carburanţi pentru ca preţurile la combustibil să fie reduse la un nivel suportabil pentru toţi consumatorii, fie ei persoane fizice sau companii. Am venit la guvernare să luăm măsuri care să protejeze populaţia şi firmele româneşti de impactul crizei energetice. Acesta este doar una dintre deciziile care vor constitui pachetul major de soluţii ce au ca scop reducerea facturilor energetice şi calmarea puseului inflaţionist manifestat la acest început de an”, a precizat sursa citată.

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, liderul PNL, a declarat luni, referindu-se la posibilitatea reducerii accizei pentru carburanţi, în condiţiile în care preţul la pompă a ajuns la 7 lei, că: „Aş putea-o lua în calcul, bineînţeles”, scrie Agerpres.

„Toţi avem idei, soluţii, dar e bine să fie structurate. Guvernul are toate cifrele, ştie exact cât este execuţia bugetară, ştie exact cât poate să mai întindă, în ce direcţie. Apoi, trebuie prioritizat, ce putem face cu aceşti bani. Noi spunem că trebuie investiţi. Dacă este spaţiu fiscal să reducem şi acciza la carburanţi, să facem şi alte măsuri care temporar ar ajuta, foarte bine. (…) Dacă oricum preţul nu scade, cererea există, s-ar putea să vedem că reducerea accizei nu se transferă într-un preţ mai scăzut. Aici e nevoie de experţi, să calculeze, să ne spună dacă se va materializa într-un preţ mai mic la pompă. M-am uitat dimineaţă pe preţul petrolului. (…) A crescut preţul barilului, urma să se vadă şi la pompă. Să vedem cum putem”, a afirmat Cîţu, luni.

Potrivit liderului PNL, „cheia” pentru reducerea preţurilor este ca Banca centrală şi Ministerul Finanţelor „să lucreze împreună”.