Acciza la ţigări va creşte de la 1 aprilie
Acciza ad valorem va scădea uşor, de la 19% la 18%, iar acciza minimă pentru perioada 1 aprilie 2014 – 31 martie 2015 va fi de 81,5 euro/1.000 de ţigarete, faţă de 79 euro/1.000 de ţigarete în prezent.
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice /MFP/, scade procentul accizei ad valorem, raportată la preţul de vânzare cu amănuntul, şi creşte nivelul accizei specifice – componentă fixă a accizei totale, ceea ce este în concordanţă cu principiul consolidării fiscale, fapt care asigură un nivel de colectare a veniturilor la buget mai ridicat şi fix, indiferent de preţ.
Ca produse supuse accizelor, ţigaretele au o structură a accizei de tip compus, reprezentând suma dintre acciza specifică pe 1.000 de ţigarete plus acciza ad valorem aplicată asupra preţului de vânzare cu amănuntul declarat. Nivelul accizei totale pentru ţigarete, în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2013 – 31 martie 2014 inclusiv, este de 81,78 euro/1.000 ţigarete.
La începutul anului 2014, accizele au crescut cu 4,77%, prin indexarea cu rata medie anuală a inflaţiei calculată în septembrie, peste nivelul de curs din 2012.
Piaţa neagră a ţigaretelor a înregistrat în ianuarie 2014 cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani şi jumătate, ajungând la 15,7%, conform unui studiu al companiei de cercetare Novel.