Accor va deschide în acest an un nou hotel ibis Styles în Pitești

Grupul turistic Accor anunță deschiderea unui nou hotel ibis Styles în Pitești, ca urmare a semnării unui acord de franciză cu partenerul local, HR EDEN 2007. Inaugurarea noii unități turistice va fi precedată de o renovare a actualului hotel de trei stele Argeș, situat în centrul orașului Pitești, cel mai bine cotat hotel independent din oraș.
Ion Dobreanu - lun, 04 sept. 2023, 16:52
Accor va deschide în acest an un nou hotel ibis Styles în Pitești

Proprietatea cu 45 de camere va trece prin ample lucrări de reamenajare, pentru a se aliniastandardelor brandului. Conceptul de design interior va avea o strânsă legătură cu simbolul orașului Pitești, oraș care găzduiește în fiecare an festivalul Simfonia Lalelelor.

Hotelul va dispune de un restaurant și un bar, o sală de ședințe și parcare exterioară. Unitatea va fi deschisă începând din ultimul semestru din 2023. Hotelul este situat chiar în centrul orașului, în Piața Muntenia nr. 3, aproape de Primăria Municipiului Pitești, de piața principală și de fântâni.

”Redeschiderea celui mai îndrăgit hotel din Pitești, ca parte a familiei Accor, va aduce servicii de cazare la standarde internaționale atât de necesare pentru vizitatorii orașului și va sprijini economia locală. Cu istoria sa bogată, parcurile frumoase și facilitățile moderne, Piteștiul are câte ceva de oferit pentru toată lumea. Prin această transformare a unui reper local, trecutul și viitorul se îmbină pentru a crea spațiu pentru întâlniri inedite și momente de neuitat. Noul hotel ibis Styles Pitești City Center va adăuga cu siguranță un plus de valoare sectorului ospitalității din oraș”, a delcratay Alina Rapan, Jr Development Executive Accor Premium, Midscale & Economy Eastern Europe.

”Colaborarea cu prestigiosul operator hotelier internațional Accor ne permite să introducem un hotel contemporan în Pitești și aduce, totodată, o energie nouă într-o zonă fermecătoare din inima orașului. De la redeschiderea sa în 2010, hotelul Argeș este o afacere de familie, operată cu pasiune și dăruire. Cu noua sa personalitate creativă, hotelul ibis Styles Pitești City Center va rămâne un loc cald și primitor, unde valorile locale se vor îmbina cu standardele internaționale”, a spus Andreia Dumitrica, hotel manager ibis Styles Pitești City Center.

ibis Styles face parte din Accor, un grup hotelier lider la nivel mondial care cuprinde peste 5.400 de proprietăți și 10.000 de restaurante și baruri în 110 țări.

 

Te-ar mai putea interesa și
Declarațiile despre Europa ale lui Elon Musk au stârnit furie în rândul politicienilor europeni
Declarațiile despre Europa ale lui Elon Musk au stârnit furie în rândul politicienilor europeni
Declarațiile politice ferme ale miliardarului american cu privire la situația politică, economică și socială din Europa au stârnit critici și îngrijorare în Germania, iar acum și în......
Motorul Horse de 1.8 litri, de pe Bigster, va intra din 2026 în dotarea multor modele Dacia și Renault
Motorul Horse de 1.8 litri, de pe Bigster, va intra din 2026 în dotarea multor modele Dacia și Renault
Anunțat încă din vara lui 2023, noul motor de 1.8 litri care intră în dotarea Dacia Bigster va fi inclus din 2026 în ...
Meteorologii avertizează că până miercuri România va fi afectată de vânt puternic
Meteorologii avertizează că până miercuri România va fi afectată de vânt puternic
Meteorologii au prelungit până miercuri dimineaţa atenţionarea Cod galben de vânt puternic valabilă în Munţii Apuseni ...
Surpriză pentru ruși. Trupele ucrainiene aflate sub presiune în Kursk, contraatacă
Surpriză pentru ruși. Trupele ucrainiene aflate sub presiune în Kursk, contraatacă
Aflate sub presiunea unui asalt purtat de ruși și nord-coreeni, trupele ucrainene din Kursk au lansat duminică o contraofensivă ...