ACEA: Vânzările de autoturisme noi în UE vor creşte anul viitor cu doar 2,5%

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) previzionează că vânzările de autoturisme noi în Uniunea Europeană vor creşte anul viitor cu doar 2,5%.
Robert Stan - mie, 29 nov. 2023, 20:00
ACEA: Vânzările de autoturisme noi în UE vor creşte anul viitor cu doar 2,5%

Majorarea pieței UE luată în calcul de ACEA este mult mai mică decât de 12% – 14% previzionat pentru acest an, deşi ponderea vehiculelor electrice (EV) va spori semnificativ.

Trebuie menționat că și pentru 2023 ACEA se aștepta la o creștere mult mai mică – de doar circa 5% – a vânzărilor de autoturisme. În schimb, la nivelul primelor zece luni din acest an majorarea pieței a fost de 16,7%.

În schimb, în privința vehiculelor alimentate cu energie provenită de la baterii ACEA ia în calcul pentru acest an o creștere cu 14% – 14,5%, în timp ce în 2024 aceasta va urca la 20%.

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile a emis previziunile în timpul prezentării recomandărilor politice către instituţiile UE pentru perioada 2024 – 2029.

Preşedintele ACEA, Luca de Meo, care este și director general al grupului Renault, consideră că sectorul auto va fi afectat de opt-nouă reglementări care intră în vigoare în fiecare an până în 2030, unele dintre ele fiind chiar contradictorii.

De asemenea, a explicat şeful ACEA, viteza cu care trebuie instalate staţiile de încărcare pentru mașini electrice trebuie să crească semnificativ.

Luca de Meo a menționat și că, în anii următori, vor fi mai multe lansări de vehicule electrice mici, echivalentul cunoscutelor Volkswagen Polo sau Renault Clio, cu o autonomie de 400 – 500 kilometri și cu un preţ scăzut, ceea ce va stimula cererea pentru astfel de mașini.

Te-ar mai putea interesa și
AnimaWings estimează că va transporta 400.000 de pasageri anul acesta și pregătește deschiderea unei noi rute interne
AnimaWings estimează că va transporta 400.000 de pasageri anul acesta și pregătește deschiderea unei noi rute interne
Compania aeriană AnimaWing, parte din Memento Group, estimează că va transporta anul acesta 400.000 de pasageri, atât pe cursele regulate, cât și pe cele charter. În plus, operatorul aerian a......
Israelienii de la Econergy vor pune în operare peste 200 MW în fotovoltaic în acest an în România
Israelienii de la Econergy vor pune în operare peste 200 MW în fotovoltaic în acest an în România
Compania israeliană Econergy, unul dintre cei mai activi investitori în regenerabile din România, estimează că, în ...
BRD Groupe Société Générale și Academia de Studii Economice București inaugurează un hub educațional nou
BRD Groupe Société Générale și Academia de Studii Economice București inaugurează un hub educațional nou
BRD Groupe Société Générale, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București (ASE), inaugurează un nou ...
Franța acordă Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 2 miliarde de euro
Franța acordă Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 2 miliarde de euro
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat miercuri, alături de omologul său ucrainean Volodomir Zelenski, un ajutor ...