ACER avertizează că pentru statele Uniunii Europene ar putea dificil să-și umple depozitele de gaze anul viitor
„Anul viitor poate fi destul de dificil în termeni de achiziţie a gazelor la un preţ satisfăcător”, a spus, luni, directorul general al ACER, Christian Zinglersen, la Comisia de Industrii a Parlamentului European.
Printre provocările cu care va trebui să se confrunte UE în ceea ce priveşte energia, în viitorul apropiat, se va afla umplerea depozitelor pentru sezonul rece 2023-2024, care va depinde în parte de cât de frig va fi iarna aceasta, după o toamnă cu temperaturi moderate, a subliniat el.
O altă variabilă va fi reprezentată de furnizările din Rusia, care trimite mai puţine gaze în Europa, dar nu a oprit total livrările, dar şi de cererea din China, care în 2022 a înregistrat „cea mai mică majorare a cererii de gaze începând din anii ’90”, din cauza „unei creşteri economice neobişnuit de mică”, derivată din „izolarea din cauza Covid”.
„În contractele futures se văd preţuri nu atât de ridicate precum cele din august, când achiziţiile acestei hidrocarburi în Europa s-au plătit de opt ori peste medie, dar da, mai mari decât în mod normal”, a adăugat preşedintele ACER.
Un element cheie, în contextul unei oferte cu dificultăţi în a creşte, va fi reducerea cererii, care deja a scăzut în UE cu 10% şi cu până la 14% în industriile mari consumatoare de gaze, la care se adaugă viitoarele achiziţii comune de gaze între statele membre, printre alte măsuri.
Zinglersen s-a arătat precaut în a se pronunţa în legătură cu viitoarea reformă a pieţei de electricitate în UE, dar a avertizat că nu va fi o temă uşoară.
„Uneori am impresia că reformele pe termen lung se pot implementa” ca şi cum ar fi reforme imediate, dar „nu şi în acest caz, care va necesita semnificativ mai mult timp”, a spus responsabilul ACER, care a menţionat „aspecte care se pot îmbunătăţi”, precum acoperirea riscurilor sau asigurările.
El a avertizat că pe termen scurt vor trebui menţinute „măsurile pentru atenuarea costurilor populaţiei şi industriei” şi a făcut apel la redistribuirea veniturilor obţinute din impozitarea profiturilor extraordinare ale companiilor energetice.