Achim Irimescu: Pesta porcină africană este la graniţa României. Am luat toate măsurile pentru a preveni intrarea în ţară
‘Pesta porcină africană, (…) din păcate, (…) este la graniţa României. Se află în Ucraina şi noi am luat toate măsurile, împreună cu Ministerul de Interne, pentru a preveni intrarea în România, pentru că trebuie spus – este o maladie pentru care nu există vaccin şi, în cazul în care ar pătrunde într-o anumită zonă, toate animalele trebuie ucise’, a precizat Achim Irimescu, într-un briefing, la Palatul Victoria.
Întrebat dacă Executivul a adoptat o hotărâre prin care să se interzică intrarea în ţară a alimentelor posibil purtătoare de virusul pestei porcine africane, Irimescu a răspuns: ‘Nu încă’.
Preşedintele ANSVSA, Radu Roatiş Cheţan, a anunţat pe 13 iulie că Autoritatea vrea să promoveze o hotărâre de Guvern prin care să poată restricţiona intrarea în ţară a alimentelor posibil purtătoare de virusul pestei porcine africane.
‘Este o boală (pesta porcină africană – n.r.) cu dimensiuni economice uriaşe şi am să vă dau un singur exemplu: într-un focar în Lituania, la o fermă de 20.000 de capete, au avut cheltuieli de 4 milioane de euro. Vă daţi seama că România are 3 milioane de porci şi avem o industrie de profil şi fermieri care s-au ridicat prin investiţiile pe care le-au făcut. Promovarea acestei Hotărâri de Guvern alături de alte ministere care au competenţe în domeniu, vorbesc de Ministerul de Interne, Ministerul Mediului şi Ministerul Finanţelor prin Autoritatea Naţională a Vămilor, ne va da posibilitatea să luăm măsuri restrictive privind circulaţia dinspre statele afectate către România. În felul acesta vom interzice inclusiv intrarea cu alimente care sunt purtătoare de virus, verificarea tuturor transporturilor şi cu precădere dirijarea acelor transporturi de animale numai în posturile de inspecţie la frontieră autorizate din punct de vedere european’, afirma Roatiş, într-o dezbatere publică organizată de ANSVSA.