Achimaş-Cadariu: Doar 5% dintre testele cu dezinfectanţii Hexi Pharma sunt neconforme

"Sunt 3.526 de probe recoltate, dintre acestea un număr de sub cinci procente au fost teste neconforme pentru diferitele produse biocide testate. Testarea s-a făcut în laboratoarele unităţilor sanitare, în laboratoarele Direcţiiilor de Sănătate Publică şi în laboratoare private cu care unităţile sunt în contract", a precizat Achimaş-Cadariu.
Economica.net - mie, 04 mai 2016, 12:48
Achimaş-Cadariu: Doar 5% dintre testele cu dezinfectanţii Hexi Pharma sunt neconforme

Ministrul Sănătăţii a explicat în ce au constat testele de sanitaţie.

„Practic, se verifică pe suprafeţe, pe mâini, pe obiecte modul în care procesul de curăţenie şi dezinfecţie se realizează, în mod corespunzător, dacă produsul utilizat a avut efectul scontat în sensul distrugerii microorganismelor”, a spus Patriciu Achimaş-Cadariu.

Ministrul a susţinut că, în peste 95 la sută dintre situaţii, testele au fost conforme.

„Sigur că ne punem problema acolo unde apar testele neconforme. Am dispus să se ia toate măsurile administrative, conform legii, de la caz la caz, până la suspendarea utilizării acestor substanţe, până la clarificarea situaţiei”, a adăugat ministrul.

El a mai spus că toate rezultatele verificărilor făcute vor fi puse la dispoziţia organelor de anchetă.

Citeste si: DIICOT explică de ce nu a verificat o plângere împotriva patronului Hexi Pharma

„Specialiştii ministerului colaborează îndeaproape cu parchetul, pun la dispoziţia procurorului de caz orice informaţie solicitată, iar Ministerul Sănătăţii afirmă public disponibilitatea de a contribui la aflarea adevărului în acest caz şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate”, a precizat Achimaş-Cadariu.

Potrivit Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică s-a constituit un dosar penal având ca obiect informaţiile vehiculate în spaţiul public privind dezinfectanţii produşi de o firmă autohtonă utilizaţi în unităţile sanitare.

„Procurorii au dispus în cauză începerea urmăririi penale cu privire la faptă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor prev. de art. 352 Cod penal şi falsificarea şi substituirea de alimente sau alte produse prev. de art. 357 alin. 2 Cod penal”, arată Parchetul instanţei supreme într-un comunicat de presă.

Ofiţeri de poliţie judiciară au fost delegaţi să efectueze în această cauză acte de urmărire penală, inclusiv pentru participarea la ridicarea probelor necesare în vederea realizării unor teste specifice, în colaborare cu Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii.

Scandalul Hexi Pharma a izbucnit după ce Gazeta Sporturilor şi jurnalistul Cătălin Tolontan au dezvăluit, bazându-se pe declaraţiile şi pe documentele furnizate de foşti angajaţi ai firmei, că dezinfectanţii furnizaţi de aceasta spitalelor au concentraţii mai mici decât cele înscrise pe etichetă. De asemenea, jurnaliştii au relatat că patronul firmei, Dan Condrea, este acţionar la o firmă care asigură servicii de curăţenie în spitale, aceasta având acelaşi administrator ca şi Unilab, laboratorul unde ar trebui să fie verificată calitatea dezinfectanţilor. Analize făcute în laboratorul de stat ICECHIM au arătat că dezinfectanţii livraţi de Hexi Pharma au o concentraţie de 10 ori mai mică decât cea din reţetă.

În urma acestor relatări, Parchetul General a început o anchetă, iar ministrul Sănătăţii a dispus un control la spitale. Sâmbătă, jurnalistul Cătălin Tolontan a scris că verificările cerute de ministrul Sănătăţii „sunt gândite de acelaşi om a cărui asociaţie a primit sponsorizări de la producătorul de dezinfectanţi destinaţi spitalelor”.

În replică, Ministerul Sănătăţii a transmis că acţiunile de control pentru biocidele produse de Hexi Pharma se fac în colaborare cu Parchetul General, sunt urmărite în teren de reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică, iar la nivel central de către ministrul Sănătăţii, Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii şi Inspecţia Sanitară de Stat.

Citeste si: Parchetul instanţei supreme începe urmărirea penală în cazul dezinfectanţilor Hexi Pharma folosiţi în spitale

Marţi, jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor au scris că Hexi Pharma cumpăra materia primă pentru substanţele dezinfectante cu un preţ de până la şapte ori mai mare decât cel de piaţă, printr-o firmă offshore înfiinţată de Dan Condrea în 2008. Condrea cumpăra substanţe la 11 euro kilogramul şi le revindea către Hexi Pharma la 73 de euro kilogramul, iar banii rămâneau în Cipru, în off-shore-ul C.P.S. Chemical & Pharmaceutical Solution Ltd.

Iniţiativa România a relatat că Hexi Pharma, firma acuzată că livrează spitalelor dezinfectanţi cu o concentraţie de 10 ori mai mică decât cea înscrisă pe etichetă, a avut, în 2015, 20 de contracte cu Spitalul de Arşi, contrazicând astfel afirmaţiile patronului Hexi Pharma, care a negat existenţa unor asemenea contracte anul trecut.

Hexi Pharma a anunţat în 28 aprilie că a demarat o anchetă internă „pentru a stabili care sunt factorii responsabili pentru apariţia acestei situaţii”, iar până la elucidarea şi rezolvarea tuturor problemelor semnalate de autorităţi şi de către mass-media s-a oprit producţia în fabrică, precum şi orice distribuţie.

Citeste si: Dezinfectantul folosit în 2.000 de săli de operaţie din România are o substanţă activă diluată de 10 ori

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...