Achiziția de autobuze electrice în București, la a treia licitație anulată

Licitația pentru achiziția a 100 de autobuze electrice în București a fost anulată, din cauză că au fost depuse doar oferte neconforme, potrivit informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Este a treia tentativă care eșuează de cumpărare a acestui tip de autobuze prietenoase cu mediul.
Anemona Andone - vin, 29 apr. 2022, 10:47
Achiziția de autobuze electrice în București, la a treia licitație anulată

„Au fost depuse numai oferte inacceptabile si/sau neconforme”, se arată în anunțul de anulare a licitației, publicat pe 28 aprilie în SEAP.

Pe 23 februarie, Primăria Capitalei a primit trei oferte la licitația pentru achiziția a 100 de autobuze electrice.

Cei trei ofertanți erau:
1. Solaris Bus & Coach (Polonia)
2. Karsan Otomotiv (Turcia)
3. Temsa (Turcia), cu subcontractant Skoda Eletric.

Primăria Capitalei a lansat pe 16 decembrie 2021 licitația pentru achiziția a 100 de autobuze electrice și a infrastructurii de încărcare, necesară acestora. Valoarea estimată a contractului era de 304,65 de milioane de lei.

Contractul scos la licitație viza achizitia de autobuze electrice noi, din gama 12 m (12000±350mm), cu tracțiune complet electrică, realizată autonom cu Sistem Reîncărcabil de Stocare a Energiei Electrice (SRSEE), cu baterii de acumulatori și supercapacitori, împreună cu infrastructura de încărcare lentă (plug-in) aferente fiecărui autobuz.

Amintim că în cadrul acestei licitații, polonezii de la Solaris și turcii de la Anadolu au contestat caietul de sarcini, în special în ceea ce privește cerința ca autobuzele să aibă și acumulatori și supercapacitori. Contestațiile au fost însă respinse.

 

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: În mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune pentru funcția de premier. România nu este din punct de vedere economic pe marginea prăpastiei
Grindeanu: În mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune pentru funcția de premier. România nu este din punct ...
PSD ar trebui, "într-un mod normal", să aibă prima şansă în a da premierul în noul Guvern, având în vedere rezultatul alegerilor parlamentare de anul trecut, a afirmat, sâmbătă,......
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a trimite experți la Salina Praid
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a ...
Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a exprimat disponibilitatea de a trimite echipamente şi experţi la ...
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi
Luna iunie se anunță a fi una plină de evenimente în ceea ce privește inaugurările de autostrăzi în România. Astfel, ...
Afacerile Danone din România au crescut anul trecut, dar profitul este în scădere
Afacerile Danone din România au crescut anul trecut, dar profitul este în scădere
Danone, liderul pieței iaurturilor din România, cu o fabrică în București de unde face și exporturi, a rămas în 2024 ...