Achiziţia de terenuri agricole s-ar putea realiza cu un avans de numai 10%
‘Astăzi avem o ordonanţă de urgenţă care modifică mai multe acte normative. Cea mai importantă modificare se referă la faptul că dăm posibilitatea celor care vor să cumpere teren să o facă numai cu un avans de 10%, jumătate din diferenţă fiind garantată de Fondul de Garantare iar cealaltă jumătate cu terenul respectiv. Extindem baza celor care pot să acceseze astfel de facilităţi. Până acum erau doar cei trecuţi în contracte de arendă. Acum mărim la toţi cei care sunt în baza de date la APIA, deci un milion şi ceva de fermieri care an de an cer acea plată pe suprafaţă. Toţi vor avea posibilitatea să beneficieze de aceste facilităţi. Este o preocupare a noastră pentru că şi în achiziţia de teren au nevoie de un sprijin dar şi în partea de cofinanţare a fondurilor europene au nevoie de un sprijin, deci de un acces mult mai uşor la partea de garantare şi de creditare’, a spus Daniel Constantin.
Pe de altă parte, referitor la rectificarea bugetară aprobată marţi de Guvern, ministrul a explicat că Agricultura a primit 50 milioane de lei.
‘Rectificarea aprobată ieri (marţi – n.r.) de Guvern aduce la Ministerul Agriculturii 50 de milioane de lei. Aceste sume vor merge către câteva sectoare importante despre care am vorbit: scheme de minimis pentru a ajuta sectorul de apicultură, sectorul de agricultură ecologică, care s-a dezvoltat, a crescut numărul de operatori şi atunci este nevoie de sume mai mari, aproape 11 milioane de lei vor merge către această schemă, 4 milioane către schema de apicultură şi vrem să investim în viitor. Nu vrem să venim de fiecare dată cu despăgubiri pentru pierderi sau alte lucruri care s-au întâmplat,’ a mai declarat Daniel Constantin.
Ministrul Agriculturii a participat, miercuri dimineaţă, la deschiderea Anului Universitar 2014 – 2015 la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară.