Achiziţiile pentru spitale vor fi făcute de Ministerul Sănătăţii

Ministerul Sănătăţii va face achiziţii pentru spitalele din reţeaua proprie şi cea a autorităţilor administraţiei publice locale, după ce a constatat că au fost cazuri când preţul de cumpărare a unui anumit produs a fost şi de zece ori mai mare de la o unitate la alta, potrivit unui proiect.
Economica.net - lun, 19 nov. 2012, 13:14
Achiziţiile pentru spitale vor fi făcute de Ministerul Sănătăţii

Proiectul de hotărâre de guvern vizează, astfel, desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii centralizată.

Potrivit proiectului, unitatea de achiziţii centralizată, respectiv Ministerul Sănătăţii, încheie acorduri-cadru, în numele şi pentru unităţile sanitare publice cu paturi din reţeaua ministerului şi cea a autorităţilor administraţiei publice locale.

În prezent, fiecare spital sau unitate sanitară cu paturi desfăşoară, în mod individual, procedurile de achiziţii publice pentru cumpărarea de medicamente, materiale sanitare, echipamente medicale, echipamente de protective, servicii, combustibili şi lubrefianţi pentru parcul auto.

În aceste condiţii, spun iniţiatorii proiectului, sunt situaţii în care preţurile de achiziţie a medicamentelor, materialelor sanitare, echipamente medicale, echipamente de protective, servicii, combustibili şi lubrefianţi pentru parcul auto diferă de la un spital la altul, la acelaşi produs şi cu aceleaşi specificaţii tehnice, chiar şi în situaţia în care acesta provine de la acelaşi producător sau distribuitor. În unele cazuri, preţurile de achiziţie au variaţie foarte mare, ajungând chiar la valori de zece ori mai mari, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Tot în nota de fundamentare, la capitolul schimbări preconizate, Ministerul Sănătăţii este desemnat ca unitate de achiziţii centralizată, care atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru, în numele şi pentru unităţile sanitare publice cu paturi din reţeaua MS şi cea a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Prin această măsură, ministerul preconizează că vor fi realizate economii ca urmare a faptului că pentru o cantitate mare de produse achiziţionate preţul va fi mai mic decât dacă s-ar achiziţiona o cantitate mică de produse.

De asemenea, prin organizarea de proceduri de achiziţie la nivel naţional, se urmăreşte, pe lângă schimbarea variaţiilor de preţ şi asigurarea continuităţii în achiziţionarea produselor şi serviciilor, calitatea uniformă a produselor şi serviciilor, dar şi gestionarea eficientă a resurselor financiare alocate şi obţinerea unui preţ de achiziţie scăzut.

Prevederile hotărârii nu se aplică achiziţiilor a căror sursă de finanţare este asigurată din fonduri alocate de autorităţile administraţiei publice locale, donaţii, sponsorizări şi fonduri din proiecte cu finanţare rambursabilă şi nerambursabilă, se mai arată în proiect.

Conform aceluiaşi proiect, Ministerul Sănătăţii preconizează că primele produse achiziţionate în acest sistem ar putea fi livrate începând cu semestrul II al anului 2013, având în vedere volumul mare de produse, specificaţii tehnice şi termenele de derulare a procedurilor de achiziţie.

Ministerul Sănătăţii va elabora norme de aplicare a sistemului centralizat la nivel naţional de achiziţionare de medicamente, materiale sanitare, echipamente medicale, echipamente de protective, servicii, combustibili şi lubrefianţi pentru parcul auto, în termen de 10 de zile de la publicarea hotărârii de guvern.

Proiectul se află în dezbatere publică până la 19 decembrie.

Ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, a anunţat în emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV, că achiziţiile pe termen lung de materiale, aparatură, medicamente scumpe şi în cantitate mare vor fi făcute de Ministerul Sănătăţii, care va deveni unitate centrală de achiziţii pentru sistemul sanitar.

„Pentru achiziţiile de aparate şi materiale de volum mare sau (medicamente, n.r.) specifice scumpe pe programele Ministerului Sănătăţii intră hotărâre de Guvern, care va stabili că Ministerul Sănătăţii este unitate de achiziţie centrală pentru sistemul sanitar şi care achiziţionează pe acordul cadru, pe durată mai lungă, materialele, aparatură, medicamente pentru sistemul sanitar cu sursa de finantare din fonduri publice, atât pentru spitalele MS, cât şi pentru cele descentralizate”, a spus Arafat.

Ministrul a precizat că după ce va fi aprobată hotărârea de Guvern se va putea spune câte aparate computer-tomograf sunt necesare în următorii patru ani.

„Stabilim 10, 15, facem o singură licitaţie. În acest context, putem obliga concurenţa să vină cu preţuri mai mici. Avem spitale care au luat acelaşi aparat la preţuri duble, un spital faţă de altul. Banii veneau de la Ministerul Sănătăţii”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Raed Arafat a spus că în prezent se face licitaţie, legală, pentru astfel de achiziţii, dar este posibil ca în anumite caiete de sarcini să fie exclusă concurenţa.

„Vom verifica unde avem preţuri flagrante. Licitaţia centralizată poate evita aceste situaţii. Procedura trebuie să fie extrem de transparentă, să mergem către licitaţia electronică”, a adăugat Arafat.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...