Achiziţiile Publice, cea de-a treia sesiune de consultare în cadrul proiectului „România competitivă”

Dezbaterea pe tema Achiziţii Publice din cadrul proiectului 'România competitivă' s-a concentrat pe adoptarea noului cadru legislativ în materie de achiziţii publice, prin transpunerea Directivelor UE în domeniu, precum şi pe adoptarea legii privind sistemul remediilor şi a legislaţiei secundare aferente, informează un comunicat al Ministerului Economiei, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 18 iul. 2016, 18:29
Achiziţiile Publice, cea de-a treia sesiune de consultare în cadrul proiectului

Iniţiatorii proiectului România Competitivă au pus accent, la masa discuţiilor, pe cele trei etape ale primului obiectiv avut în vedere în sectorul Achiziţiilor Publice: etapa I de planificare a achiziţiei (inclusiv consultarea pieţei); etapa II de organizare a procedurii şi atribuirea contractului; etapa III de executare şi monitorizare a implementării contractului.

Potrivit comunicatului, toţi cei prezenţi astăzi la sesiunea de consultare au fost de acord cu noua viziune a modului cum se vor desfăşura achiziţiile publice în România, impusă de noul pachet de legi adoptat de Parlament şi pentru care acum se pregăteşte legislaţia secundară şi terţiară, respectiv: simplificarea şi standardizarea procesului de achiziţii publice; migrarea către mediul online (achiziţiile publice se vor face exclusiv online începând cu 2018); mutarea accentului de la etapa de atribuire a contractului de achiziţii publice la implementarea cu succes a lui.

În urma consultării de luni, participanţii au la dispoziţie patru zile să trimită Ministerului Economiei (pe adresa consultare.romaniacompetitiva@economie.gov.ro) observaţiile lor punctuale sau idei de măsuri suplimentare, ţinând cont de trei aspecte: impactul asupra creşterii PIB-ului potenţial, prin intermediul capitalului, forţei de muncă sau al productivităţii; bugetarea corespunzătoare; neutralitatea din punct de vedere politico-ideologic.

La masa dezbaterilor s-au reunit reprezentanţi ai Cancelariei Prim-Ministrului, Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Agenţiei Naţionale a Achiziţiilor Publice, Băncii Naţionale a României, Academiei Române, organizaţiile mediului de afaceri, specialişti din domeniu ai instituţiilor publice centrale.

Următoarea sesiune de consultare, cu tema Sănătate, va avea loc miercuri, 20 iulie 2016, în intervalul 09:30 – 12:30.

Măsurile propuse pentru domeniul Sănătăţii sunt strâns corelate cu productivitatea forţei de muncă şi vor putea fi accesate începând de luni pe site-ul ministerului Economiei, secţiunea România competitivă.

Ministerul precizează că principiile după care se vor desfăşura cele 16 consultări sunt transparenţa (printr-o comunicare constantă asupra progresului şi rezultatelor) şi reprezentativitatea (printr-o participare specifică pentru sectoarele vizate de domeniul strategic aflat în dezbatere).

Conform comunicatului Ministerului Economiei, ‘România competitivă’ are schiţate liniile de acţiune pentru următorii patru ani, linii care pot primi acum, în urma consultărilor cu specialiştii din fiecare domeniu, parteneri sociali, partide politice, organizaţii civice, elementele de valoare adaugată şi consensul de care au nevoie din partea tuturor actorilor implicaţi în procesul de dezbatere, pentru a putea fi implementate cât mai curând posibil.

Proiectul ‘România competitivă’ este un proiect în lucru, care alături de propunerile reprezentaţilor Guvernului, ai Băncii Naţionale a României şi ai Academiei Române, aşteaptă contribuţiile de specialitate ale celor care pot participa la dezvoltarea şi completarea liniilor de acţiune deja identificate.

Te-ar mai putea interesa și
Ce faci cu ambalajele SGR  când automatul magazinului nu funcționează. Obligațiile retailerilor
Ce faci cu ambalajele SGR când automatul magazinului nu funcționează. Obligațiile retailerilor
În situațiile în care echipamentele automate de preluare a ambalajelor (RVM-urile) nu funcționează corespunzător, comercianții au obligația de a asigura colectarea ambalajelor prin metode......
Autostrada Bucureștiului A0. Au apărut primele marcaje rutiere pe lotul 3 Sud. Când e gata? VIDEO
Autostrada Bucureștiului A0. Au apărut primele marcaje rutiere pe lotul 3 Sud. Când e gata? VIDEO
Veste mult așteptată! Au început lucrările de aplicare a marcajelor rutiere pe lotul 3 al A0 Sud, informează duminică ...
Magazinele HalfPrice cu produse de marcă la preţuri mici se extind în ţară şi face angajări
Magazinele HalfPrice cu produse de marcă la preţuri mici se extind în ţară şi face angajări
Lanțul de retail HalfPrice, cel mai nou brand al grupului CCC, care vinde articole de marcă la preţuri accesibile, va ...
Se prăbușește dolarul? Euro câștigă teren de la o zi la alta. Ce urmează să se întâmple cu economia SUA
Se prăbușește dolarul? Euro câștigă teren de la o zi la alta. Ce urmează să se întâmple cu economia SUA
Dolarul pierde teren pe fondul incertitudinilor induse de noua administrație Trump, susține o analiză iBanFirst. Perspectivele ...