Tranzacţiile bursei din Sibiu se vor deconta prin Atena. S-a semnat acord dintre Sibex şi Hellenic Exchanges

Economica.net
05 02. 2014
sibiu_19824100

Pieţele de instrumente derivate din Romnia, de la Sibex şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB) aveau nevoie de o singură instituţie care să facă operaţiunile de cdecontare a tranzacţiilor,potrivit reglementărilor europene.

Cum cele două burse nu au găsit împreună circa 7,5 milioane de euro penrtu capitalul acestei instituţii (numită Contrapartea centrală), fiecare  sunt nevoite să găsească alţi furnizori credibili de astfel de servicii.

Acordul întăreşte înţelegerea făcută anterior în ceea ce priveşte furnizarea serviciilor de clearing într-un mediu nou, a cărui formă se conturează în baza Regulamentului 648/2012 al Parlamentului European (EMIR – Regulamentul European al Pieţii de Infrastructură), precum şi a dezvoltării tehnologice şi sprijinului pentru proiectele viitoare ale bursei.

Totodată, rolul acestei cooperări se axează, printre altele, pe dezvoltarea de noi produse şi servicii destinate participanţilor celor două burse, prin utilizarea unui singur cadru de operare tehnologic.

‘Într-o perioadă în care dezvoltarea unor reglementări europene comune ridică provocări semnificative pentru activităţile din piaţă de servicii, tocmai o astfel de cooperare reprezintă pentru noi un real succes. Totodată, decizia de a extinde platforma şi de a încorpora şi membrii pieţei Sibiu Stock Exchange, reprezintă un pas mic, însă important în dezvoltarea reţelei Helex Group’, a declarat, la Atena, directorul general al Hellenic Exchanges Group, Socrates Lazaridis.

La rândul său, preşedintele Consiliului de Administraţie Sibex, Ovidiu Dan Gălăţanu, consideră că acest parteneriat va reprezenta un real succes pentru ambele burse şi participanţii lor.

‘Este o adevărată plăcere şi onoare pentru echipa Sibex să fie astăzi aici, pentru semnarea acestui act de cooperare. Credem cu tărie că acest parteneriat va reprezenta un real succes pentru ambele burse şi participanţii lor’, a spus Gălăţanu.

De asemenea, în cadrul evenimentului ce a marcat semnarea actului de cooperare între cele două burse, preşedintele Consiliului de Administraţie Sibex a deschis sesiunea de tranzacţionare a bursei din Atena prin tradiţionalul sunat al clopoţelului.