Acord de liber schimb între Israel şi Coreea de Sud, după trei ani de negocieri
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat acordul, primul de acest tip convenit de Israel cu o ţară asiatică, şi a lăudat Coreea de Sud ca fiind ”un lider global, o economie vibrantă, avansată”, scrie News.ro.
”Parteneriatul nostru va fi extrem de benefic ambelor noastre economii. Sunt sigur că va multiplica relaţiile noastre comerciale… cred că mai oferă consumatorilor israelieni preţuri mai mici, eliminarea taxelor vamale, de exemplu pentru maşinile coreene”, a spus Netanyahu în timpul unei întâlniri cu ministrul sud-coreean al Comerţului, Yoo Myung-hee.
Potrivit acordului, peste 95% din exporturile israeliene vor fi scutite de taxe vamale, în timp ce importatorii şi consumatorii vor economisi circa 100 de milioane de şekeli (28 de milioane de dolari) pe an, potrivit Ministerului Economiei.
Aproape jumătate din exporturile israeliene în Coreea de Sud sunt utilaje şi echipamente electrice şi medicale. Acestea mai includ fertilizatori, produse cosmetice şi sucuri.
Taxele vamale vor fi eliminate pentru importuri din Coreea de Sud, a 11-cea mare economie din lume, acestea incluzând automobile şi componente auto, jucării, aparatură electrocasnică şi componente electronice.
Potrivit Ministerului Economiei, Coreea de Sud are 15 acorduri de comerţ liber cu diverse ţări şi blocuri comerciale, între care Statele Unite, Uniunea Europeană, India şi China. Acordul de liber schimb dintre Israel şi Coreea de Sud va ajuta la ”egalizarea termenilor comerciali” ai Israelului cu ţările respective.