Acord european asupra uniunii bancare după o negociere maraton

Parlamentul European şi Consiliul UE au ajuns în această dimineaţă la un acord asupra uniunii bancare, după o noapte de negocieri, a anunţat grupul Partidului Popular European (PPE) într-un comunicat dat publicităţii joi.
Economica.net - J, 20 mart. 2014, 10:33
Acord european asupra uniunii bancare după o negociere maraton

Acordul politic la care s-a ajuns după 16 ore de negociere vizează lichidarea controlată a băncilor cu probleme din zona euro într-un mod care să evite ca povara financiară să cadă pe umerii contribuabililor. Practic, contribuabilii nu vor mai plăti pentru băncile cu probleme, întrucât se constituie un fond alimentat de bănci în acest sens.

‘Este foarte bine pentru restabilirea încrederii în băncile europene. Acordul va stimula creditarea pentru afaceri şi persoanele fizice’, a declarat vicepreşedinta grupului PPE Corien Wortmann-Kool MEP, unul dintre negociatori.

Ea a precizat că procedura a fost mult scurtată. ‘Băncile problemă pot fi tratate într-un singur weekend. Este un mare plus al acordului. În urmă cu un an am văzut cu claritate că convorbirile prelungite asupra băncilor cipriote au ridicat costurile’, a mai spus Corien Wortmann-Kool

De asemenea, acordul va duce la reducerea amestecului politic nejustificat în procedură. ‘Asta asigură faptul că băncile sunt tratate la fel în toată Europa, indiferent în ce ţară sunt localizate. De asemenea, este o garanţie că măsuri dureroase dar necesare sunt aplicate’, a mai afirmat ea, citată în comunicat.

Conform acordului, un fond de 55 de miliarde de euro alimentat de bănci va fi constituit în următorii opt ani, faţă de zece ani, cum se intenţiona iniţial. O proporţie de 40% din aceşti bani vor fi puşi în comun de statele membre de la început, urmând ca aceasta să crească la 70% după trei ani.

Acordul îi dă Băncii Centrale Europene rolul principal în declanşarea lichidării unei bănci, limitând posibilităţile autorităţilor naţionale de a se împotrivi.

Te-ar mai putea interesa și
Microsoft își ia noi angajamente digitale pentru Europa
Microsoft își ia noi angajamente digitale pentru Europa
Gigantul american Microsoft se angajează, într-o perioadă marcată de instabilitate geopolitică, să asigure stabilitatea digitală. Compania a anunțat cinci angajamente digitale pe care și le......
Evergent Investments va începe pe 13 iunie plata dividendelor pentru 2024. Ce trebuie să știe acționarii
Evergent Investments va începe pe 13 iunie plata dividendelor pentru 2024. Ce trebuie să știe acționarii
Companua Evergent Investments S.A. a anunțat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că, în conformitate ...
Brandul hotelier ibis are planificate șase noi inagurări în România
Brandul hotelier ibis are planificate șase noi inagurări în România
Lanțul economic de hoteluri ibis, cu peste 2.500 de unități în aproape 80 de țări, anunță că își continuă extinderea ...
Softbinator a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 6,4 milioane de lei în primul trimestru din 2025, în scădere cu 5%
Softbinator a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 6,4 milioane de lei în primul trimestru din 2025, ...
Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management ...