Acord final asupra unui plan de salvare a Ciprului. A doua mare bancă din ţară va fi sacrificată

Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat un acord încheiat între Cipru şi Troica creditorilor internaţionali, punând capăt unei săptămâni de incertitudini şi pericolului ca Cipru să devină primul stat forţat să părăsească uniunea monetară.
Economica.net - lun, 25 mart. 2013, 04:59
Acord final asupra unui plan de salvare a Ciprului. A doua mare bancă din ţară va fi sacrificată

Acordul prevede închiderea celei de-a doua mari bănci a ţării, Cyprus Popular Bank (Laiki), la care statul deţine 84% din acţiuni, şi pierderi mari pentru deponenţi la cea mai mare instituţie de credit, potrivit Financial Times.

Noul program încheie negocierile intense din ultimele zile, după ce Parlamentul cipriot a respins marţi taxarea tuturor depozitelor bancare, o condiţie din acordul iniţial pentru un pachet de împrumuturi de 10 miliarde de euro.

Eurogroup a avizat acordul în noaptea de duminică spre luni, într-o reuniune care a început cu mai multe ore întârziere, din cauza discuţiilor pe muchie de cuţit între oficialii UE, ai FMI şi cei ai Ciprului.

Depozitele bancare vor fi protejate în limita a 100.000 de euro, conform noii înţelegeri, scrie Financial Times.

Sumele aflate în conturi peste acest nivel la Cyprus Popular Bank vor înregistra însă pierderi semnificative.

Pierderile pentru deponenţii cu peste 100.000 de euro la Bank of Cyprus, cea mai mare instituţie de credit din ţară, nu au fost încă decise, dar ar putea ajunge până la 40%.

Acordul ar trebui să fie suficient pentru eliberarea unui pachet de împrumuturi de 10 miliarde de euro, care să oprească un colaps al finanţelor Ciprului.

Chiar dacă nu vor mai fi taxate depozitele de sub 100.000 de euro, noul acord s-ar putea dovedi mai dur pentru deponenţii ruşi din ambele bănci, scrie Financial Times. La Bank of Cyprus aceştia au depozite mari.

Cyprus Popular Bank, banca cu cele mai mari probleme, va fi închisă. Depozite de 4,2 miliarde de euro, din conturi depăşind 100.000 de euro, vor fi plasate într-o bancă cu active „toxice” şi ar putea fi pierdute în totalitate.

Deponenţii mici de la Cyprus Popular Bank vor fi transferaţi la Bank of Cyprus, care va fi restructurată şi adusă la dimensiuni mai mici. Depozitele mai mari de 100.000 de euro la Bank of Cyprus vor fi îngheţate şi ar putea înregistra pierderi mari după restructurare şi recapitalizare.

Faţă de acordul anunţat în urmă cu o săptămână, doar depozitele mari de la cele două bănci vor înregistra pierderi. Împreună, Cyprus Popular Bank şi Bank of Cyprus au circa jumătate din depozitele totale la nivelul sectorului bancar.

Bank of Cyprus va prelua, de asemenea, responsabilitatea pentru o datorie de 9 miliarde de euro a Cyprus Popular Bank către mecanismul de lichiditate de urgenţă al zonei euro.

Varianta respinsă la începutul săptămânii trecute de Cipru prevedea taxarea depozitelor de până la 100.000 de euro cu 6,75%, iar a celor peste acest prag cu 9,9%.

Acordul a fost negociat de preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, cu şeful Comisiei Europene, José Manuel Barroso, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, şi directorul FMI, Christine Lagarde.

Şeful de stat cipriot a avut întâlniri repetate şi tumultoase cu aceştia pe parcursul nopţii, iar surse apropiate situaţiei au afirmat că oficialii europeni de rang înalt s-au temut că nu se va ajunge la o înţelegere, preşedintele Ciprului ameninţând chiar cu ieşirea ţării din zona euro.

Discuţiile repetate au vizat situaţia Bank of Cyprus. Cipru a vrut ca banca să supravieţuiască restructurării sectorului bancar al insulei, poziţie susţinută de Comisia Europeană, dar căreia i s-a opus FMI.

Chiar dacă FMI pare să fi cedat în cele din urmă, soluţia finală pare foarte apropiată de cea propusă de Fond în urmă cu o săptămâna împreună cu Germania. FMI şi guvernul de la Berlin au susţinut atât închiderea Cyprus Popular Bank (Laiki) cât şi a Bank of Cyprus, cu pierderi de 20-40% pentru depozitele de peste 100.000 de euro.

„Nu prea am făcut progrese în ultima săptămână. Cifrele nu s-au schimbat, decât eventual în rău”, a declarat ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, la sosirea la întâlnirea Eurogroup duminică seara.

Mulţi ciprioţi consideră că un acord va avea efecte foarte grave asupra ţării, indiferent de detaliile finale, întrucât sectorul financiar, motorul economiei, va fi distrus, afectând capacitatea ţării de a plăti împrumuturile externe.

Cipru va trebui să impună măsuri de control al capitalului în următoarele zile şi chiar luni, izolând astfel populaţia şi companiile de restul zonei euro.

De asemenea, acordul va reduce considerabil dimensiunile sectorului bancar din Cipru, punând capăt statutului de paradis fiscal şi centru de servicii financiare al insulei.

Economia ţării s-ar putea contracta cu 10%, afirmă economişti, citaţi de Wall Street Journal.

Restructurarea sectorului bancar cipriot nu are nevoie de acordul Parlamentului de la Nicosia, întrucât legislaţia necesară finalizării procesului a fost deja votată, a afirmat, luni, ministrul de Finanţe al Germaniei.

Doi oficiali au afirmat că nivelul pierderilor pentru depozitele mari va fi cunoscut cu exactitate pe parcursul zilei de luni, după ce experţii UE şi FMI vor face unele calcule.

Acordul vine cu puţin timp înainte de expirarea termenului limită impus de Banca Centrală Europeană (BCE) Ciprului pentru o înţelegere. În lipsa unui acord cu UE şi FMI până luni, BCE ar fi oprit accesul băncilor cipriote la mecanismul de lichiditate de urgenţă.

Băncile cipriote au fost închise toată săptămâna trecută.

Prognozele anterioare crizei bancare indicau o contracţie economică de 3,5% pentru economia de 17,5 miliarde de euro a insulei.

„Pierderile pe depozite vor avea un efect catastrofal asupra Ciprului, conducând la un declin al PIB de 10% în acest an şi de 8% anul următor. Credem că per total economia ţării va pierde 23% din acest motiv, similar cu declinul din Grecia,cu riscuri mai mari de agravare decât de îmbunătăţire”, a declarat Gabriel Sterne, analist la firma de consultanţă pentru fonduri de hedging Exotix.

Sectorul financiar din Cipru se confruntă cu probleme din cauza pierderilor înregistrate în programul de ştergere de datorii pentru Grecia anul trecut, precum şi ca urmare a declinului de pe piaţa imobiliară. Efectele au fost agravate de dimensiunea sistemului financiar raportat la economia totală a ţării.

Străinii bogaţi, mulţi dintre ei ruşi, au folosit băncile cipriote pentru a depozita bani, profitând de legile permisive. Din cauza dependenţei mari de depozite, de patru ori mai mari decât economia ţării, zona euro şi FMI au insistat ca deţinătorii de conturi să contribuie la costurile salvării ţării şi băncilor locale.

Te-ar mai putea interesa și
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Un român cheltuiește, în medie, 35,42 euro pe suplimente alimentare față de 89 de euro cât este consumul pe cap de locuitor în Europa, potrivit unui studiu Cegedim, publicat de Type Nature,......
Aeroportul Otopeni va avea sălile de aşteptare dotate cu banchete noi, de 1,85 milioane lei
Aeroportul Otopeni va avea sălile de aşteptare dotate cu banchete noi, de 1,85 milioane lei
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) vrea să achiziţioneze 450 de banchete pentru pasageri, cu 1,85 milioane ...
Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă: UE riscă majorarea importului de gaze mai scumpe, pentru a câştiga încrederea SUA
Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă: UE riscă majorarea importului de gaze mai scumpe, pentru a câştiga încrederea ...
Uniunea Europeană (UE) ar putea importa mai multe gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA, pentru a reduce deficitul comercial ...
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă contractată pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanţa
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă contractată pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanţa
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă contractată pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanţa, ...