Acord pentru bugetari între Banca Mondială şi Guvernul României – Paterneriat pentru managementul resurselor umane din administraţia publică

06 09. 2022
bugetari 577889

„Viziunea din spatele asistenţei tehnice a Băncii Mondiale a fost să sprijine creşterea capacităţii Guvernului de a atrage, utiliza, reţine şi motiva resursa umană din administraţia publică, în vederea oferirii de servicii publice mai bune pentru cetăţeni, precum şi pentru a încuraja creşterea sectorului privat şi pentru a sprijini dezvoltarea României”, a spus Anna Akhalkatsi, Manager de Ţară pentru România, Banca Mondială, scrie Agerpres.

Prin acordarea de asistenţă tehnică, Banca Mondială a sprijinit Guvernul României în lansarea unor reforme în domenii cheie ale MRU, menite să conducă la o administraţie publică performantă.

„Elementul central al acestui proiect a constat în dezvoltarea unui cadru de competenţe pentru serviciul public, o piatră de temelie către un MRU bazat pe competenţe în administraţia publică din România. Suntem nerăbdători să vedem cum Guvernul României va operaţionaliza recomandările tehnice elaborate în cadrul proiectului, pentru a finaliza reformele fundamentale în domeniul MRU, pe măsură ce continuăm să sprijinim România în eforturile sale pentru o administraţie publică mai performantă”, a adăugat Anna Akhalkatsi.

Analizele tehnice şi recomandările de politici furnizate în cadrul proiectului au ajutat Guvernul să dezvolte proiecte de lege pentru noi modele de recrutare şi cadre de competenţe pentru administraţia publică, precum şi să piloteze o metodologie nouă pentru monitorizarea politicii de salarizare a personalului din sectorul public. Cadrul de competenţe a fost încorporat în noi modele şi instrumente pentru recrutarea şi evaluarea funcţionarilor publici. Aceste elemente reprezintă principalii piloni ai reformelor MRU propuse. Odată operaţionalizate, aceste reforme pot conduce la: recrutare transparentă şi meritocratică bazată pe competenţe adaptate cerinţelor postului; introducerea planificării strategice a resurselor umane pentru funcţia publică, bazată pe nevoile instituţionale curente şi previzionate; management strategic şi transparent al carierei care recompensează performanţa şi promovează dezvoltarea personalului.

În plus, proiectul de asistenţă tehnică a adus contribuţii la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, prin care Guvernul va operaţionaliza unele reforme MRU critice. Acestea includ, printre altele, implementarea unui concurs naţional pentru funcţia publică (un nou sistem de recrutare), cadrul de competenţe pentru administraţia publică românească, un model îmbunătăţit de evaluare şi management al performanţei şi digitalizarea unor procese de resurse umane.

Proiectul Dezvoltarea unui sistem unitar de management al resurselor umane din administraţia publică a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă şi implementat de SGG, în parteneriat cu ANFP şi MMSS. Expertiza tehnică privind opţiunile pentru politici publice a fost asigurată de Banca Mondială