Acord între Sony şi RCS&RDS: AXN, AXN White şi AXN Black vor fi disponibile în continuare pe RCS

 Sony Pictures Television (SPT) Networks CE a semnat un nou contract cu operatorul de cablu RCS&RDS, urmând ca televiziunile AXN, AXN White şi AXN Black să fie disponibile în continuare pentru abonaţii companiei de telecomunicaţii, au transmis, luni, agenţiei MEDIAFAX, reprezentanţiii SPT Networks.
Economica.net - lun, 09 dec. 2013, 11:05
Acord între Sony şi RCS&RDS: AXN, AXN White şi AXN Black vor fi disponibile în continuare pe RCS

Potrivit sursei citate, Sony Pictures Television Networks CE, reprezentantul portofoliului de televiziuni AXN în Europa Centrală, a semnat un nou contract cu operatorul de cablu RCS&RDS pentru distribuţia televiziunii AXN în România.

„Cele două noi televiziuni – AXN White şi AXN Black (ce au înlocuit AXN Crime şi AXN Sci-Fi la 1 octombrie) – fac parte din oferta RCS&RDS corespunzătoare înţelegerii actuale”, au mai spus reprezentanţii SPT Networks.

Aceştia nu au făcut publică durata noului contract semnat cu RCS&RDS.

Întrebaţi când va reintra în grila RCS&RDS televiziunea AXN Black, aceştia au precizat: „AXN Black trebuie să reintre cât de curând în grilă”.

RCS&RDS a scos, pe 7 noiembrie, în jurul orei 23.30, televiziunea de filme şi seriale AXN Black de pe reţelele sale de cablu, înlocuind-o cu postul pentru copii Nickelodeon, după cum au declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, surse din industria media.

În schimb, televiziunile AXN şi AXN White au fost continuat să fie retransmise în grilele RCS&RDS.

Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a confirmat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, faptul că televiziunea AXN Black (fostă AXN Sci-Fi, n.r.) a fost scoasă de pe RCS&RDS.

Laura Georgescu a precizat că RCS&RDS a informat, pe 20 septembrie, CNA cu privire la faptul că ar putea să scoată din grilele sale de cablu şi satelit televiziunile AXN, AXN Crime şi AXN Sci-Fi (pe 1 octombrie AXN Crime şi AXN Sci-Fi au fost rebranduite în AXN White şi AXN Black, n.r.).

Potrivit Laurei Georgescu, contractul de retransmisie încheiat între RCS&RDS şi AXN Europe Limited pentru distribuţia pe teritoriul României a televiziunilor AXN, AXN Crime şi AXN Sci-Fi a încetat la data de 31 august.

Pe de altă parte, oficialii Sony Pictures Television (SPT) Networks au confirmat pe 8 noiembrie, pentru MEDIAFAX, că a expirat contractul de colaborare între această companie şi RCS&RDS. De asemenea, oficialii SPT Networks au precizat atunci că sunt în negocieri cu operatorul de cablu RCS&RDS.

RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi satelit din România.

În ultimii ani, RCS&RDS şi-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania deţine televiziunea de ştiri Digi 24 HD (cu staţiile aferente din teritoriu), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar şi televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life şi Digi World (cu variantele „secundare” Animal World Channel, Life Channel şi World Channel). De asemenea, RCS&RDS este acţionar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel şi UTV.

Sony Pictures Television (SPT), o companie a Sony Pictures Entertainment, este unul dintre furnizorii principali ai industriei de televiziune. Compania produce şi distribuie programe pentru fiecare gen, peste tot în lume şi pentru o multitudine de platforme. Pe lângă companiile sale de producţie din Statele Unite ale Americii, SPT are 19 companii de producţie, deţinute în totalitate sau în parteneriat, în 14 ţări în afara Statelor Unite ale Americii, cu birouri în 33 de ţări. Portofoliul global SPT conţine 124 de televiziuni în 159 de ţări, ajungând astfel la mai mult de 840 milioane de abonaţi din lume.

Sony Pictures Television (SPT) Networks este prezent pe piaţa locală a audiovizualului prin AXN (televiziune tematică de filme), AXN White, AXN Black, AXN Spin (televiziune dedicată tinerilor), AXN Player (player online) şi AXN Now (serviciul video on-demand).

Te-ar mai putea interesa și
Paradoxul energetic în timpul președinților Trump și Biden
Paradoxul energetic în timpul președinților Trump și Biden
Sloganul „Drill, baby, drill!” - “Forează frate, forează!” apărut în timpul campaniei lui Donald Trump a fost menit să anunțe vremuri mai bune pentru sectoarele minier și energetic. Cu......
DSVSA Tulcea: Pește din Delta Dunării este bun pentru consum. Mirosul reclamat de pescarii este cauzat de scăderea adâncimii apei
DSVSA Tulcea: Pește din Delta Dunării este bun pentru consum. Mirosul reclamat de pescarii este cauzat de scăderea adâncimii ...
Laboratorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) din Tulcea a analizat, de la începutul ...
Războiul fermierilor – Agricultorii din Franţa au instaurat un baraj la frontiera cu Spania
Războiul fermierilor – Agricultorii din Franţa au instaurat un baraj la frontiera cu Spania
Fermierii francezi au lansat marţi o operaţiune de anvergură în apropierea frontierei franco-spaniole, prin instaurarea ...
Pariul lui Musk pe realegerea lui Trump, posibil cea mai de succes poziționare politică din istoria pieței de capital a SUA. Evoluția Tesla, un prim semnal
Pariul lui Musk pe realegerea lui Trump, posibil cea mai de succes poziționare politică din istoria pieței de capital ...
Acțiunile Tesla pot fi văzute și ca un simbol accesibil și cuantificabil al pariului îndrăzneț și câștigător al ...