Acord istoric între Iran şi marile puteri ale lumii privind programul nuclear

Iranul şi statele din grupul '5 plus 1' au ajuns la un acord cuprinzător care pune capăt preocupărilor occidentale privind programul nuclear controversat al Teheranului, a declarat marţi un diplomat occidental, citat de DPA.
Economica.net - mar, 14 iul. 2015, 07:49
Acord istoric între Iran şi marile puteri ale lumii privind programul nuclear

Acordul va impune reducerea semnificativă a amplorii programului nuclear civil iranian şi îl va plasa timp de mai mulţi ani sub un regim de inspecţii stricte pentru a garanta că nu poate fi folosit pentru a dezvolta bombe atomice, scrie DPA.

În schimb, o serie de sancţiuni asupra economiei Iranului vor fi ridicate, scrie Agerpres.

Informaţia privind ajungerea la un acord este confirmată de surse occidentale şi iraniene pentru Reuters. ‘Da, avem un acord’, a declarat sursa occidentală citată.

Potrivit unor diplomaţi citaţi de Reuters, embargoul ONU asupra importurilor de arme va rămâne în vigoare cinci ani de la semnare, iar cel privind rachetele timp de opt ani. De asemenea, sancţiunile ONU vor putea fi reinstituite în termen de 65 de zile dacă acordul cu marile puteri nu va fi respectat.

Anterior, un diplomat iranian a anunţat că s-a ajuns deja la un ‘acord final istoric’, care va duce la ridicarea parţială a sancţiunilor impuse Teheranului, în schimbul limitării programului nuclear iranian.

”Toată activitatea dificilă s-a încheiat şi am parafat un acord”, a spus diplomatul iranian, sub acoperirea anonimatului.

Te-ar mai putea interesa și
Temperaturi de peste 30 de grade în următoarele două săptămâni
Temperaturi de peste 30 de grade în următoarele două săptămâni
Vremea va deveni călduroasă de la o zi la alta, în întreaga țară, pe parcursul următoarelor două săptămâni (2 - 15 iunie), cu valori termice maxime ce vor ajunge la 36 de grade, dar vor fi......
Nicuşor Dan se întâlneşte cu Zelenski în Lituania. Preşedintele României a fost invitat în Ucraina
Nicuşor Dan se întâlneşte cu Zelenski în Lituania. Preşedintele României a fost invitat în Ucraina
Nicuşor Dan va avea o întâlnire bilaterală cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski, la Vilnius, Lituania, informează ...
E gratuit. O veste bună de la ANCPI
E gratuit. O veste bună de la ANCPI
Proprietarii imobilelor pot obţine gratuit, online, extrasele de carte funciară, transmite Agenţia Naţională de Cadastru ...
Familia Banciu are afaceri de 3 miliarde de lei cu farmaciile şi distribuţia grupului Dona în primul an în care cele două au fuzionat într-o singură firmă
Familia Banciu are afaceri de 3 miliarde de lei cu farmaciile şi distribuţia grupului Dona în primul an în care cele ...
Dona. Logistica a avut cifră de afaceri netă de 3 miliarde de lei şi profit net de 60,2 milioane de lei în 2024, arată ...