Acordul CETA trece un prim test în Parlamentul European

Economica.net
23 11. 2016
my_beady_eyes_is_the_ceta_trade_agreement_a_threat_to_democracy_01_75217200

Eurodeputaţii au respins prin vot o moţiune prin care se cerea ca textul acordului să fie supus atenţiei Curţii Europene de Justiţie, care să decidă dacă este în concordanţă cu legislaţia comunitară. 419 de europarlamentari au respins moţiunea şi 258 au susţinut-o.

Moţiunea fusese depusă de către un grup de 89 de europarlamentari, în special din formaţiunea ecologistă şi din cele de stânga. Din grup făceau parte însă şi 31 de social-democraţi şi 2 liberali.

Potrivit Reuters, votul de miercuri indică faptul că Parlamentul European va aproba, până la urmă, acordul CETA, acesta putând intra în vigoare la începutul anului 2017.

Dacă acordul intra în analiza Curţii Europene de Justiţie, punerea sa în aplicare s-ar fi amânat cu doi ani, conform celui mai optimist scenariu.

Serviciul juridic al Parlamentului European a decis deja că textul de 1.598 de pagini al acordului respectă legislaţia comunitară.