Acordul cu FMI ajunge la Traian Băsescu spre aprobare. Ce conţine acesta

Economica.net
15 02. 2014
basescu_90865100_57488200_91126500

Premierul Victor Ponta a anunţat că a avut o nouă discuţie cu preşedintele Traian Băsescu legat de acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi că Guvernul îi va transmite documentul spre aprobare, şeful statului spunându-i că se va pronunţa el pe această tema, informează Mediafax. „Am vorbit cu preşedintele, dar mi-a cerut să nu mai anunţ eu ce am decis, că va anunţa domnia sa (…) L-am asigurat că nu există în memorandum nimic despre creditul fiscal pentru ratele la bănci„, a spus Ponta.

El a precizat ca Guvernul va aproba, miercuri, scrisoarea de intenţie şi va transmite documentul spre Preşedinţie, pentru aprobare.

La inceputul acestei săptămâni, premierul Victor Ponta a anunţat că a avut, joi seara, o discuţie telefonică cu preşedintele Traian Basescu, în care şeful statului i-a comunicat că nu doreşte, în continuare, să semneze acordul cu FMI astfel că acest acord nu este, operaţional, în vigoare, dar România îşi va îndeplini angajamentele