Acordul de la Paris asupra climei a fost semnat de 175 de ţări – ONU
Este un număr record, niciodată până acum nemaifiind consemnat un număr atât de mare de ţări care să semneze un acord internaţional într-o singură zi. Evenimentul a coincis cu Ziua Pământului.
Dintre semnatari, 15 state, majoritatea mici ţări insulare (Fiji, Barbados, Belize, Maldive, Insula Mauritius, dar şi Palestina) au ratificat deja textul care vizează încetinirea încălzirii planetei.
Acordul va intra în vigoare doar atunci când 55 ţări responsabile de cel puţin 55% din emisiile de gaze cu efect de seră, aflate la originea schimbării climatice, îl vor ratifica, încheie AFP.