Acordul de liber-schimb SUA-UE: Americanii şi germanii, divizaţi în legătură cu viitoarele norme – sondaj

Majoritatea americanilor şi germanilor sunt în favoarea acordului de liber-schimb transatlantic în curs de negociere, însă au opinii radical diferite în ceea ce priveşte normele comune ce trebuie adoptate privind bunurile şi serviciile, potrivit unui sondaj realizat de Pew Research Center în parteneriat cu Fundaţia Bertelsmann, informează joi AFP.
Economica.net - joi, 10 apr. 2014, 08:20
Acordul de liber-schimb SUA-UE: Americanii şi germanii, divizaţi în legătură cu viitoarele norme - sondaj

Potrivit sondajului, 53% dintre americani şi 55% dintre germani consideră că tratatul dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană, denumit TTIP, va fi ‘un lucru bun’ pentru ţara lor.

TTIP vizează eliminarea barierelor comerciale dintre cele două continente şi reducerea obstacolelor în schimburile de bunuri şi servicii dintre UE şi SUA. Uniunea Europeană speră să încheie negocierile anul viitor, până la sfârşitul celui de-al doilea mandat al preşedintelui Barack Obama.
Odată cu implementarea sa, TTIP ar putea stimula economia europeană cu 120 de miliarde de euro pe an şi economia americană cu 95 miliarde, a dat asigurări Bruxellesul.

Americanii şi germanii au însă opinii diferite cu privire la armonizarea normelor.

Circa 76% dintre americani consideră oportună adoptarea aceloraşi norme pentru bunuri şi servicii de ambele părţi ale Atlanticului, părere împărtăşită doar de 45% dintre germani.

‘Germanii au mai multă încredere în normele de reglementare europene decât în cele americane’, afirmă Pew Research Center.

Diferenţa de opinie este mult mai mare în ceea ce priveşte normele alimentare din prisma organismelor modificate genetic utilizate în culturile americane, cum ar fi soia sau porumbul.

Astfel, 94% dintre germani afirmă că au încredere în normele europene şi doar 2% dintre ei în normele alimentare din SUA. În schimb, 67% dintre americani sprijină normele din ţara lor, faţă de 22% care au încredere în normele europene

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ar trebuie să evite creşterile de taxe şi impozite, iar acesta este......
Anunț de la PPC pentru toți clienții
Anunț de la PPC pentru toți clienții
PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții, potrivit unui comunicat ...
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Finalizarea primei autostrăzi montane, care va traversa Munţii Carpaţi, inclusiv primele tuneluri montane la profil de ...
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Transportatorul aerian Wizz Air anunță că oferă clienților posibilitatea de a cumpăra bilete pe cinci rute la tarife ...