Acordul de liber schimb UE-SUA: Problema tribunalelor de arbitraj, principalul subiect controversat pentru eurodeputaţi
Socialiştii europeni au depus un amendament în care solicită excluderea din acordul comercial cu SUA, cunoscut sub acronimul TTIP, a oricărui mecanism privat de arbitraj pentru diferende între state şi investitori privaţi. Ei condiţionează de această chestiune acordarea sprijinului lor pentru rezoluţia ce va fi supusă miercuri votului în plen, scrie Agerpres.
Acest text urmează să definească ‘liniile roşii’ care nu vor putea fi depăşite de negociatori pentru a primi aprobarea Parlamentului European. La finalul lunii mai, grupurile PPE, socialist şi liberal au ajuns la un consens pe acest subiect în Comisia pentru comerţ internaţional a Parlamentului European (INTA).
În faţa criticilor tot mai vehemente privitoare la propunerea iniţială referitoare la tribunalele de arbitraj (ISDS), comisarul european pentru comerţ Cecilia Malmstrom a avansat ideea operării unor modificări, permiţând mai ales crearea unui tribunal internaţional permanent pentru soluţionarea litigiilor legate de investiţii şi înlocuirea mecanismului bilateral evocat până acum.
Parlamentul European nu participă la negocierile privind TTIP între Uniunea Europeană şi SUA începute din 2013, dar va avea posibilitatea de a respinge acordul, adaugă AFP.