Acordul Greciei cu creditorii, de la context la consecinţe

Tentativă de acord între Grecia şi creditori. Se prefigurează a fi cel de-al treilea în cinci ani, cu o valoare estimată iniţial la 86 de miliarde de euro. Încercăm să ne dăm seama ce înseamnă noua înţelegere pentru Grecia şi pentru Europa.

Atmosfera de la Bruxelles este mai relaxată după negocierile maraton din weekend. Liderii europeni şi şefii instituţiilor financiare internaţionale s-au pozat zâmbitori. Expresia lui Tsipras trădează mai degrabă amărăciune. Moneda euro s-a apreciat şi bursele europene cresc. Ce urmează?

Mai întâi, programul convenit duminică de premierul Alexis Tsipras cu creditorii trebuie să treacă prin parlamentul de la Atena. Deloc uşor, având în vedere că guvernul nu mai poate conta pe o majoritate parlamentară. 17 parlamentari ai coaliţiei Syriza-ANEL au rupt rândurile în weekend, iar alţi 15 au indicat că nu sunt de acord cu toate prevederile din noul program de bailout, de unde rezultă un total de 32 de disidenţi. După alegerile din ianuarie, Tsipras a preluat puterea cu o majoritate de 162 de voturi în parlament. Legislativul elen are 300 de membri, astfel că este nevoie de o majoritate de cel puţin 151 de parlamentari. Tsipras ar putea fi nevoit să apeleze la o coaliţie de uniune naţională pentru a trece măsurile prin parlament. O remaniere a guvernului este probabilă.

Capitularea totală a lui Tsipras în faţa creditorilor, pentru a rămâne în eurozonă, trădează promisiunile nerealiste făcute în campania electorală, trădează ideologia Syriza, „stânga radicală”, şi nu în ultimul rând trădează poporul grec, care a respins prin referendum, pe 5 iulie, măsurile de austeritate impuse de creditorii străini.

Astfel apare întrebarea: vor accepta grecii noile măsuri de austeritate, caracterizate drept „draconice” de unii comentatori politici şi de o parte a presei internaţionale? Hashtagul #ThisIsACoup („este o lovitură de stat”) a dominat reţelele sociale duminică, după ce primele informaţii privind condiţiile noului acord de bailout şi-au făcut apariţia în presă. Furia grecilor este îndreptată pentru moment predominant împotriva Germaniei, considerată principalul responsabil pentru îngenuncherea guvernului elen la negocieri.

Dincolo de greci, principalele victime ale crizei, un eventual nou acord trebuie ratificat şi de parlamentele celorlalte ţări din eurozonă, principalii creditori ai statului elen. Sunt şanse mari ca Finlanda să nu participe la acest nou program: parlamentul finlandez a mandatat guvernul să nu accepte un nou acord de finanţare pentru Grecia, însă înţelegerea de duminică a fost anunţată „în unanimitate” de membrii zonei euro.

Când iese Grecia din criză?

O primă întrebare care apare referitor la conţinutul programului: va conţine acest nou acord soluţii reale pentru sustenabilitatea economică şi financiară a Greciei?

Criza economică şi financiară a Greciei a devenit o realitate asumată în ultimii cinci ani, iar cele două acorduri de asistenţă externă deja încheiate, în valoare totală de 240 de miliarde de euro, nu au făcut decât să prelungească agonia, împovărând un stat falimentar cu datorii pe care nu le poate duce, şi să amâne dezastrul.

Grecia a dedicat, din bugetul pentru anul trecut, o sumă echivalentă cu 4,3% din PIB doar pentru serviciul datoriei de stat. Cheltuielile publice au fost reduse cu circa 20% din 2010 până în prezent, însă economia s-a contractat şi ea cu 25%, pe fondul evaporării banilor pentru investiţii. Şomajul depăşeşte 25%, iar mai mult de jumătate dintre tineri nu-şi găsesc de muncă.

De aceea, grecii insistă pentru o restructurare a datoriei de stat. Germania nici nu vrea să audă, alături de un pluton de alte state din eurozonă – Finlanda, Olanda, Belgia, Estonia, Slovacia, Slovenia, Letonia şi Lituania. Avem, pe de o parte, ţările nordice atente la cheltuirea banului public, unde contribuabilii nu mai sunt dispuşi să finanţeze Grecia, şi, pe de altă parte, statele est-europene recent intrate în eurozonă, care se simt trădate din moment ce sunt nevoite să finanţeze bailout-urile Greciei deşi, statistic, grecii sunt mai bogaţi.

Să consultăm experţii: Jonathan Loynes, economist şef pe Europa la firma britanică de consultanţă Capital Economics, crede că noul program, asemenea celor din ultimii ani, nu va face decât să amâne colapsul inevitabil al economiei greceşti.

Practic, Grecia rămâne prizonieră: funcţionarea statului şi a economiei şi rambursarea datoriilor nu sunt posibile fără crearea de noi datorii de la aceiaşi creditori, în timp ce economia – cu excepţia turismului – nu produce mai nimic.

Chiar dacă totul merge bine şi UE va pune la punct cel de-al treilea program de asistenţă financiară externă pentru Grecia, ne pregătim de pe acum să asistăm din nou la aceleaşi discuţii interminabile peste un an sau doi, când va veni vremea negocierii următorului pachet de împrumuturi.

Grecia, primul dintre „Statele Unite ale Europei”?

În urmă cu doi ani, majoritatea statelor UE au intrat în proiectul centralizării supravegherii bancare la BCE. Proiectul a fost salutat drept un prim pas, cât de timid, spre federalizarea Europei, atât de necesară pentru ca uniunea monetară şi economică să funcţioneze şi să fie sustenabilă.

Germania şi ceilalţi creditori i-au spus duminică lui Tsipras că singura opţiune pentru a rămâne în zona euro este supunerea totală. Au indicat Greciei ce schimbări trebuie făcute şi ce legi trebuie adoptate, au cerut abrogarea legislaţiei „anti-austeritate” introdusă la începutul anului de guvernul Syriza, iar programul schiţat prevede că orice lege cu impact bugetar va trece de acum înainte mai întâi pe la experţii instituţiilor financiare internaţionale. Grecia trebuie să renunţe la suveranitatea economică şi nu va mai fi guvernată de la Atena, ci de la Bruxelles, Berlin, Frankfurt şi Washington.

Grecia devine astfel primul stat UE nevoit să renunţe total la suveranitatea fiscală de dragul proiectului european.

Tsipras şi euroscepticii

Mişcările populist-eurosceptice antisistem din spaţiul UE au făcut front comun, indiferent de culoarea politică, pentru susţinerea lui Alexis Tsipras şi a Syriza în înfruntarea prelungită cu creditorii. Partide care nu au în comun decât respingerea politicii de austeritate a UE speră că Grecia va reuşi să adune simpatie şi capital de imagine pentru curentul eurosceptic în întreg spaţiul european.

Podemos, comuniştii din Spania, extrema dreaptă Liga Nordului şi Mişcarea de Cinci Stele a comediantului Beppe Grillo din Italia, extrema dreaptă din Franţa – Frontul Naţional al lui Marine Le Pen – şi UKIP-ul anti-imigraţie al lui Nigel Farage s-au regăsit unite în susţinerea lui Tsipras, aplaudând fiecare mutare sfidătoare a liderului grec în lupta cu creditorii străini. Pus în faţa deciziei finale, Tsipras a ales însă euro – Germania şi UE s-au impus în faţa populismului eurosceptic. Syriza nu a mers până la capăt.

Grecia peste tot

Cui i-a servit prelungirea negocierilor până în al 12-lea ceas?
Desfăşurarea de evenimente în jurul tragediei greceşti a monopolizat prima pagină a presei internaţionale în ultimele săptămâni. Cu atitudinea sfidătoare a cuplului Tsipras-Varoufakis şi dezastrul iminent în eurozonă, Grecia a împins în plan secund conflictul din Ucraina şi jocurile geopolitice ale Rusiei, ororile ISIS şi haosul din Orientul Mijlociu sau cealaltă mare criză financiară contemporană, prăbuşirea burselor din China.

Surse: Reuters, Bloomberg, BBC, AP, Guardian, Telegraph, FT