Acordul pentru revenirea PSA Peugeot-Citroen în Iran va fi semnat joi la Paris

Constructorul auto francez PSA Peugeot-Citroen şi cel iranian Iran Khodro vor semna joi la Paris, cu ocazia vizitei oficiale a preşedintelui iranian Hassan Rohani, un acord vizând înfiinţarea unei societăţi mixte, ceea ce va permite celui mai mare constructor auto francez să revină pe piaţa iraniană, a declarat miercuri pentru AFP o sursă guvernamentală franceză, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 27 ian. 2016, 16:13
Acordul pentru revenirea PSA Peugeot-Citroen în Iran va fi semnat joi la Paris

Acordul prevede că societatea mixtă va produce 200.000 de vehicule pe an, cu utilizarea unor piese componente produse local. Potrivit sursei, primele vehicule ar urma să iasă de pe liniile de producţie în 2017.

Luni, la debutul turneului său european, preşedintele iranian Hassan Rouhani declara că Iranul ar putea semna în zilele următoare contracte cu producătorii auto francezi Peugeot şi Renault. ‘Contracte importante ar putea să fie semnate în cursul acestei vizite, inclusiv cu Peugeot şi Renault’, a declarat Hassan Rouhani înainte de a pleca din Teheran, fără a oferi alte detalii.

Săptămâna trecută, Iranul a pus capăt mai multor ani de izolare economică după ce Statele Unite şi alte ţări au ridicat sancţiunile împotriva republicii islamice, odată ce agenţia pentru energie atomică a Naţiunilor Unite a confirmat sâmbăta trecută că Teheranul a luat măsuri complete pentru a stopa programul său nuclear controversat. Zeci de miliarde de dolari reprezentând active iraniene sunt acum dezgheţate şi companiile globale care au fost blocate să facă afaceri vor fi acum în măsură să exploateze o piaţă flămândă de orice, de la automobile la piese de avion.

PSA Peugeot-Citroen furniza versiuni de tip CKD pentru modele sale 206 şi 405 către Iran Khodro înainte de 2012, când introducerea sancţiunilor internaţionale a obligat constructorul francez să se retragă din Iran. În prezent, Peugeot încearcă să renegocieze un nou parteneriat cu Khodro.

Te-ar mai putea interesa și
Câți clienți a atras primul magazin fără casieri din rețeaua globală Penny, deschis în București anul acesta
Câți clienți a atras primul magazin fără casieri din rețeaua globală Penny, deschis în București anul acesta
Deschis în mai anul acesta în București, primul magazin autonom, fără casieri, al rețelei Penny, discounterul grupului german Rewe, are mai mulți clienți decât estimase compania inițial.......
Putin: Biden mi-a propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
Putin: Biden mi-a propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că omologul său american Joe Biden i-a propus în 2021 "să amâne aderarea ...
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un ...
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...