Acordul privind Brexit-ul este ”un pas uriaş în necunoscut” (comisie parlamentară britanică)

Acordul privind Brexit-ul negociat de către premierul britanic Theresa May ''nu oferă suficientă claritate sau certitudine pentru viitorul Regatului Unit'', consideră Comisia pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană într-un raport, relatează duminică agenţia DPA, citată de Agerpres.
Economica.net - D, 09 dec. 2018, 13:45
Acordul privind Brexit-ul este ''un pas uriaş în necunoscut'' (comisie parlamentară britanică)

”Aceasta este pentru că guvernul a refuzat să facă faţă opţiunilor dure cu care ne confruntăm că acest acord ar reprezenta un pas uriaş în necunoscut”, potrivit declaraţiilor preşedintelui influentei Comisii, Hilary Ben.

Raportul survine cu două zile înainte ca parlamentarii britanici să se exprime prin vot asupra acordului privind Brexit-ul. În condiţiile unei revolte din partea unui mare număr de parlamentari din formaţiunea sa, Partidul Conservator, pare puţin probabil ca Theresa May să câştige votul.

Documentul este în mod larg critic la adresa acordului, spunând despre document că ”nu este nici detaliat, nici substanţial”. El menţionează mecanismul de protecţie, o măsură de ultim recurs ce are drept scop menţinerea unei graniţe deschise între Republica Irlanda şi Irlanda de Nord dacă nu este găsit un alt acord.

Problema frontierei dintre Republica Irlanda şi Irlanda de Nord a fost una dintre cele mai dificile aspecte ale negocierilor privind Brexit-ul.

”Activarea mecanismului de protecţie va duce la blocaje imediate privind comerţul cu bunuri şi servicii între Regatul Unit şi Uniunea Europeană”, se afirmă în raportul Comisiei.

Potrivit raportului, dacă nu vor fi stabilite noi relaţii între regat şi UE până în 2020, mecanismul de protecţie ar putea pune Marea Britanie în situaţia de a se confrunta cu ”ameninţarea unei perturbări economice semnificative care ar reduce forţa sa în negocieri”.

În document se afirmă de asemenea că guvernul britanic nu a reuşit să definească obiective clare privind relaţiile viitoare ale regatului cu UE, care să fie ”realiste, funcţionabile şi să aibă sprijinul parlamentului”.

Raportul subliniază totodată că fiecare din celelalte 27 de state membre ale UE ar putea opune un veto la rezultatul global al negocierilor.

”Dacă principala prioritate a guvernului este asigurarea comerţului dintre regat şi UE, pe cât posibil fără fricţiuni, el trebuie să decidă în ce măsură este dispus să urmeze regulile UE. Aceasta nu este o alegere pe care guvernul a fost dispus până acum s-o facă”, se afirmă în raport.

În document se mai spune că nu va exista ”probabil o majoritate în parlament pentru ieşirea (din UE) fără un acord” şi forul legislativ ar putea vota alte opţiuni, inclusiv prelungirea Articolului 50, ceea ce ar putea însemna că actuala dată a Brexit-ului, 29 martie 2019, ar fi respinsă

Te-ar mai putea interesa și
Microsoft și Asus au dezvoltat împreună două console portabile, ROG Xbox Ally și ROG Ally X, dar prețul acestora e încă necunoscut
Microsoft și Asus au dezvoltat împreună două console portabile, ROG Xbox Ally și ROG Ally X, dar prețul acestora e ...
Microsoft şi Asus au colaborat la dezvoltarea a două console portabile, numite ROG Xbox Ally şi ROG Xbox Ally X, care oferă acces la jocuri de Xbox optimizate special, scrie News.ro....
Datoria administraţiei publice a ajuns la aproape o mie de miliarde de lei – date oficiale
Datoria administraţiei publice a ajuns la aproape o mie de miliarde de lei – date oficiale
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat februarie 2025 până la 990,84 miliarde lei, de la 964,3 ...
Țările din Top 10, cele care au mulți turiști, au toate un minister sau o Organizație Națională dedicate turismului
Țările din Top 10, cele care au mulți turiști, au toate un minister sau o Organizație Națională dedicate turismului
„Țările fruntașe din Top 10 Eurostat, cele la care turiștii străini rămân peste noapte, una sau mai multe nopți, ...
Anunţ despre cartea electronică de identitate de la Guvern
Anunţ despre cartea electronică de identitate de la Guvern
Aplicaţia pentru cartea electronică de identitate poate fi instalată pe laptop sau PC. Mai jos, puteţi vedea de unde ...