Acordul privind datoria Greciei, „dezastru” diplomatic ce provoacă îngrijorare în Germania – AFP
”Într-un weekend, guvernul german a distrus mai multe decenii de diplomaţie”, a acuzat luni săptămânalul Der Spiegel pe site-ul său, exprimându-şi regretul faţă de ”catalogul de erori” care a avut ca scop ”umilirea Greciei”.
”Era o linie subţire între a salva şi a pedepsi Grecia. În această noapte, această linie a dispărut”, a scris, pe contul său de Twitter, Mathias Müller von Blumencron, jurnalist la Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Pentru Süddeutsche Zeitung, publicaţie bavareză de centru-stânga, ”Merkel a reuşit să reconstruiască imaginea unei Germanii urâte, avare şi fără inimă, imagine care începuse să se estompeze”. ”Fiecare cent al ajutorului pentru Grecia pe care germanii au încercat să-l economisească va trebui să fie cheltuit de două sau trei ori în anii următori pentru a reface această imagine”, notează publicaţia citată.
Pe de altă parte, doi actori de comedie germani au creat un scurt film intitulat ‘Preţioşii noştri euro germani’, care are deja peste 1 milion de vizualizări pe YouTube, în care ironizează egoismul naţional. Personajele sunt doi germani care trăiesc într-un lux ostentativ şi fac la telefon schimb de opinii despre Grecia, o simplă compilaţie de fraze culese din presa germană.
În urmă cu doi ani, un sondaj BBC releva că Germania este ţara cea mai populară din lume, creditată cu o imagine pozitivă de 59% dintre cei intervievaţi.
Însă în opinia lui Joschka Fischer, fost ministru de externe, criza greacă a instigat naţionalismul şi Angela Merkel nu a ştiut să convingă germanii să privească mai departe de propriul portmoneu.
Angela Merkel, care în noiembrie va împlini 10 ani de când se află la putere şi care este susţinută de 70% dintre concetăţenii săi în sondajele de opinie, ”nu a argumentat şi nu a acţionat ca un politician, ci ca un contabil”, susţine Fischer.
Liderii zonei euro au ajuns luni dimineaţă în unanimitate la un acord cu privire la Grecia referitor la un nou program de asistenţă financiară de la creditorii internaţionali (Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană), al treilea program de acest fel în ultimii cinci ani pentru Atena. A