Acorduri de mediu emise pentru patru noi parcuri eoliene în Caraș Severin, în total 500 MW, cu stocare
Cele patru parcuri eoliene însumează 81 de turbine cu o putere instalată de 6,2 MW fiecare și sunt prevăzute cu sisteme de stocare a energiei electrice, având un rol important în decarbonarea sistemului energetic național, arată Ministerul. Acestea vor contribui la înlocuirea capacităților poluante și atingerea țintei Surselor Regenerabile de Energie în sectorul Energiei Electrice (#SRE-E). Perioada de execuție este estimată la 36 de luni, conform sursei citate.
„Efectele schimbărilor climatice sunt din ce în ce mai evidente, iar noi suntem datori să identificăm soluții pentru protejarea naturii și a umanității. Asemenea investiții, ce produc energie din surse regenerabile, prezintă numeroase beneficii, printre care și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, diversificarea aprovizionării cu energie și reducerea dependenței față de piețele de combustibili fosili. De asemenea, dezvoltarea surselor regenerabile de energie ne ajută și prin crearea de noi locuri de muncă verzi, în #România”, a spus ministrul Mircea Fechet, citat în comunicat.
Potrivit ultimelor date ale ANRE, puterea instalată în eolian în România este de 3.008 MW, iar majoritatea parcurilor operaționale sunt acum în Dobrogea.