ACTA face prima victimă. Raportorul Parlamentului European a demisionat: „Acordul este o mascaradă”
Kader Arif a declarat că „nu a mai văzut niciodată până acum asemenea manevre” din partea oficialilor care pregătesc tratatul. Acest acord internaţional a fost semnat de 22 de state ale Uniunii Europene (UE), însă, pentru a intra în vigoare, este necesar ca tratatul să fie ratificat de Parlamentul European (PE). O dezbatere în acest sens este programată în iunie. Arif a criticat dur eforturile depuse în vederea avansării unor măsuri înainte ca dezbaterile să aibă loc.
„Condamn întregul proces care a condus la semnarea acestui acord, şi anume lipsa consultării societăţii civile, lipsa transparenţei încă de la începutul negocierilor, întârzieri repetate ale semnării textului fără nicio explicaţie, respingerea recomandărilor Parlamentului aşa cum au fost formulate într-o serie de rezoluţii”, scrie Arif, motivându-şi demisia.
Demisia sa survine după o serie de proteste în Polonia, unde mii de demonstranţi au ieşit în stradă pentru a denunţa semnarea acordului, cu banere pe care se putea citi „Nu cenzurii” şi „Internet liber”. La începutul săptămânii, hackerii au atacat site-uri ale Guvernului polonez, inclusiv al premierului Donald Tusk. În afara UE, tratatul a fost mai fost semnat de Statele Unite, Australia, Canada, Japonia, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore şi Coreea de Sud.
„Acest acord poate avea consecinţe majore asupra vieţii cetăţenilor”, scrie Arif. „Cu toate acestea, se face totul pentru a împiedica PE să îşi spună cuvântul. Vreau să lansez un semnal de alarmă puternic opiniei publice despre această situaţie inacceptabilă. Nu voi lua parte la această mascaradă”, subliniază el.
Tratatul a produs controverse încă de când WikiLeaks a publicat, în 2008, o versiune a textului, la doi ani după începerea negocierilor. Detaliile relevate au fost confirmate ulterior, în 2010. În cazul în care va fi ratificat, acesta propune consolidarea „aplicării drepturilor de proprietate intelectuală” în ţările participante. El sugerează crearea de standarde internaţionale în abordarea încălcărilor copyright-ului şi măsuri preventive cu închisoarea şi amenzi.