Acţionarii Alpha Bank aprobă renunţarea la planul de fuziune cu EFG Eurobank

Acţionarii băncii elene Alpha Bank au aprobat marţi renunţarea la planul de fuziune cu rivalii de la EFG Eurobank, după ce restructurarea datoriei Greciei a cauzat pierderi ambelor instituţii de credit, dar mai ales EFG, potrivit Reuters.
Economica.net - mar, 22 mai 2012, 13:19
Acţionarii Alpha Bank aprobă renunţarea la planul de fuziune cu EFG Eurobank

EFG Eurobank deţine în România Bancpost, iar Alpha Bank desfăşoară operaţiuni sub brand propriu. Consiliul Concurenţei a aprobat anul trecut fuziunea Alpha Bank România cu Bancpost.

Există aşteptări ca ambele bănci elene să participe la o recapitalizare cu 18 miliarde de euro a sistemului bancar din Grecia, parte a acordului de ajutor financiar extern de 130 de miliarde de euro.

Alpha Bank şi EFG au vrut anul trecut să formeze cea mai mare bancă elenă printr-un schimb de acţiuni. Scopul fuziunii era de a rezista mai bine crizei financiare, care a condus la creşterea portofoliilor de credite neperformante şi la declinul depozitelor.

Acordul de fuziune a căzut însă, după ce a devenit clar că restructurarea datoriei statului elen, prin care au fost şterese datorii de circa 100 de miliarde de euro, urma să afecteze grav cele două bănci, dar mult mai puternic EFG, instituţie de credit cu o expunere mai mare pe obligaţiuni ale guvernului.

„În august 2011, condiţiile justificau o fuziune. Dar după participarea la reducerea datoriei statului fuziunea nu mai este în interesul acţionarilor Alpha”, a transmis acţionarilor preşedintele Alpha Bank, Yannis Costopoulos.

Acordul de fuziunea prevedea un schimb de acţiuni după raportul cinci titluri Alpha Bank la fiecare şapte titluri EFG.

„Nu a fost o problemă de schimb de acţiuni. Noua entitate ar fi trebuit să atragă fonduri de circa nouă miliarde de euro. În actualele condiţii, ca preşedinte, nu puteam propune aşa ceva acţionarilor”, a spus Costopoulos.

Necesarul ridicat de capital ar fi condus la naţionalizarea entităţii formate după fuziune, întrucât suma nu putea fi atrasă din piaţa financiară, a spus el.

Alpha Bank a raportat o pierdere de 3,81 miliarde de euro pentru anul trecut, din cauza implicării în restructurarea datoriei Greciei şi a creşterii provizioanelor, în timp ce EFG a avut un rezultat negativ de 5,5 miliarde de euro.

Boardul Alpha Bank a cerut în martie acţionarilor să anuleze fuziunea cu EFG, aprobată de acţionarii celor două bănci în noiembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...