Acţionarii BCR au aprobat o majorare de capital pentru atragerea a 110 milioane euro

Economica.net
03 12. 2012
bcr_4_84124900_86389000

„Toate punctele de pe ordinea de zi au fost aprobate, aşa cum au fost prezentate în convocator”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din acţionariat.

Pentru majorarea capitalului, banca vrea să emită 770,76 milioane de acţiuni noi cu valoarea nominală de 0,1 lei pe titlu şi care vor putea fi cumpărate la preţul de 0,65 lei/acţiune, din care 0,1 lei reprezintă valoarea nominală, iar 0,55 lei prima de emisiune.

Astfel, dacă toate acţiunile vor fi cumpărate, capitalul social va creşte cu 77 milioane lei (17 milioane euro), de la 1,55 miliarde lei la 1,63 miliarde lei, iar restul sumei atrase, de 424 milioane lei, va rămâne la dispoziţia băncii.

Totodată, acţionarii au aprobat propunerea Comitetului Executiv de a putea decide asupra desfiinţării de sucursale sau agenţii fără aprobarea Consiliului de Supraveghere.

BCR a înregistrat în primele nouă luni pierderi de 762 milioane de lei, deşi a avut un profit operaţional în linie cu rezultatul de anul trecut, după ce a constituit provizioane record de 2,63 miliarde lei, cu un miliard de lei peste cele din perioada similară din 2011.

În perioada ianuarie-septembrie, banca a generat un rezultat operaţional de 1,82 miliarde lei (411,6 milioane euro), în scădere cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, de la 1,88 miliarde lei (449,1 milioane euro).

BCR este controlată în proporţie de 93,26% de către EGB Ceps Holding GmbH, deţinută la rândul său integral de Erste Group Bank Austria. SIF Oltenia deţine 6,58% din titlurile băncii, acţionarii persoane fizice controlează 0,14%, iar persoanelor juridice le revin 0,00148 din acţiuni.

În trimestrul al treilea al acestui an, BCR şi-a menţinut poziţia de lider pe piaţa bancară locală, cu o cotă de piaţă de circa 20% după active, în pofida unui uşor declin al volumului activelor grupului BCR cu 0,5% (reprezentând 375,4 milioane lei) faţă de începutul anului până la 76,37 miliarde lei (16,82 miliarde euro).