Acţionarii BVB au sabotat încăodată modificarea tarifelor. Au aprobat doar dividendele

Economica.net
25 04. 2013
burse_europa_73348000

Adunarea generală extraordinară nu a avut loc din lipsă de cvorum.

Pe ordinea de zi a şedinţei AGEA se afla şi propunera administratorilor privind reducerea capitalului social cu 10%, de la 76,74 milioane lei la 69,06 milioane lei, prin reducerea valorii nominale a acţiunilor şi restituirea fondurilor către acţionarilor.

De asemenea, acţionarii urmau să discute despre modificarea statutului BVB, prin schimbarea pragului de cvorum necesar pentru întrunirea adunărilor generale, precum şi transferul competenţei pentru stabilirea tarifelor şi comisioanelor de brokeri de la AGEA la AGOA.

Consiliului de Administraţie a propus scăderea comisioanelor variabile din valoarea tranzacţiilor şi introducerea unui tarif fix lunar. Propunerea a figurat şi pe ordinea de zi a AGEA din martie, care nu a întrunit nici atunci cvorumul necesar pentru desfăşurare.

Brokerii mici susţin că noua modalitate de tarifare le va creşte costurile şi, într-un final, vor fi nevoiţi să iasă din piaţă, în timp ce firmele mari de brokeraj susţin această propunere, având în vedere că pentru ele cheltuielile ar urma să scadă.

Asociaţia Brokerilor şi cinci firme de brokeraj au propus o altă variantă acţionarilor, respectiv scăderea cu 16% a comisioanelor percepute de Bursă la tranzacţiile cu acţiuni.

Pe ordinea de zi a AGEA figura şi participarea Bursei la majorarea capitalului Casei de Compensare Bucureşti (CCB) printr-o contribuţie cuprinsă între 10 milioane lei şi 37 milioane lei, precum şi răscumpărarea unui pachet de maxim 1% din acţiunile proprii.

Deşi AGEA nu s-a ţinut, acţionarii au avut discuţii aprinse în cadrul AGOA cu privire la înfiinţarea contrapărţii centrale (CPC), iar o propunere a fost convocarea unei noi şedinţe extraordinare în care să se discute participarea Bursei la majorarea de capital la CCB, astfel încât contrapartea centrală să poată fi înfiinţată.

Contrapartea centrală se va înterpune în fiecare tranzacție și devine, astfel, contraparte pentru fiecare investitor, având obligația ca la data decontării să le livreze banii sau titlurile respective. Astfel, riscul ca banii sau acţiunile să nu fie transferate este redus considerabil.

Potrivit lui Valerian Ionescu, membru CA al BVB, dosarele pentru înfiinţarea contrapărţii trebuie depuse până pe 13 septembrie.

El le-a mai spus acţionarilor că au mai existat discuţii cu companii din străinătate în ceea ce priveşte colaborarea pentru înfiinţarea contrapărţii, însă aceastea nu s-au concretizat.

Potrivit reglementărilor la nivel european, contrapartea centrală va fi obligatorie pentru tranzacţiile cu derivate, în prezent fiind discuţii dacă contrapartea centrală să fie obligatorie şi pentru tranzacţiile pentru piaţa spot (la vedere). La nivel european, până în luna noiembrie, contrapărţile centrale trebuie să aibă un capital de minim 7,5 milioane euro pentru pieţele de derivate.

Pe de altă parte, unii acţionari au solicitat conducerii Bursei să prezinte costurile înregistrate cu consilierii angajaţi, iar după unele calcule făcute de directorul financiar al BVB acestea au fost comunicate cu menţiunea că datele prezentate sunt cu o marjă de eroare. Ppreşedintele CA al Bursei, Lucian Anghel, a spus că sumele finale vor fi publicate pe site-ul Bursei.

Potrivit datelor prezentate în AGA, Bursa a cheltuit pentru partea de business 58.000 euro cu consilieri angajaţi cu carte de muncă şi 24.300 de euro pentru prestări servicii. Pentru consultanţă juridică cheltuieliel au fost de 85.000 de euro anul trecut, faţă de 83.000 de euro în 2011.

În adunarea generală ordinară au fost aprobate rezultatele financiare aferente anului trecut, precum şi alocarea unui dividend brut de 1,1198 lei/acţiune, în scădere aproape la jumătate faţă de cel distribuit pentru 2011, de 2,1417 lei.

Bursa va acorda astfel dividende în sumă de 8,59 milioane lei, reprezentând 95% din profitul de 9 milioane lei (2 milioane euro) obţinut anul trecut.

BVB şi-a bugetat pentru acest an un profit net de 4,58 milioane de lei (1,05 milioane de euro), în scădere cu 49% faţă de rezultatul de anul trecut, ca urmare a diminuării veniturilor din dobânzi şi din cauză că nu va mai încasa dividende.

În anii trecuţi, dividendele primite de la Depozitarul Central au susţinut cea mai mare parte din profit.

Cifra de afaceri ar urma să crească în acest an cu 8%, de la 17,39 milioane lei la 18,8 milioane lei.

Totodată, Bursa mizează pe un profit operaţional de 3,36 milioane de lei, în scădere cu 18% faţă de anul precedent, în special ca urmare a înregistrării unor cheltuieli aferente reorganizării interne.

Profitul financiar este estimat la un nivel de 2,14 milioane lei, cu 64% mai mic decât în 2012, când s-a plasat la 6,06 milioane lei, având în vedere faptul că pentru 2013 nu au fost prevăzute venituri din dividende de la entităţile afiliate, precum şi din cauza scăderii veniturilor din dobânzi.

Veniturile din tranzacţionare pentru anul 2013 au fost estimate la un nivel de 15,68 milioane de lei, în creştere cu 11% faţă de anul precedent.

Potrivit proiectul de buget, Bursa se aşteaptă ca statul să deruleze în 2013 oferte publice în valoare de 1,09 miliarde lei.

Printre cei mai mari acţionari ai BVB sunt fondurile de investiţii străine Erste şi Franklin Templeton, care deţin câte 5% din acţiuni. Totodată, pachete similare sunt controlate şi de SIF Moldova, SIF Transilvania şi SIF Oltenia.