Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat un nou mandat de administrator pentru Franklin Templeton

Economica.net
23 09. 2014
fondul_proprietatea_lui_franklin_58872000

Noul mandat de administrator al Franklin Templeton este mai scurt şi cu criterii de performanţă mai stricte decât cel precedent.

FP este un fond închis de investiţii care deţine pachete minoritare de acţiuni la mai multe companii de stat. Sub managementul celor de la Franklin Templeton, Fondul Proprietatea a determinat mai multe guverne de la Bucureşti să reformeze companiile de stat neperformante.

Fondul Proprietatea a fost înfiinţat în 28 decembrie 2005 ca fond închis de investiţii, creat cu scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de regimul comunist (1945-1989) şi sunt imposibil de retrocedat în natură.

Administratorul unic este Franklin Templeton Investment Management Limited United Kingdom. Începând cu data de 25 ianuarie 2011, acţiunile Fondului sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Fondul Proprietatea a încheiat primul trimestru din 2014 cu pierderi de 79 milioane lei, de 14 ori mai mari faţă de cele din perioada similară din 2013, care s-au cifrat la 5,6 milioane lei.