Acţionarii Hidroelectrica au aprobat de urgenţă ca producătorul de energie să acorde dividende în sumă de 655 milioane lei

Acţionarii producătorului de energie Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, au aprobat, într-o şedinţă ce a avut loc miercuri, acordarea unor dividende suplimentare în sumă de 655 milioane lei, potrivit unui document publicat pe site-ul companiei, scrie News.ro.
Economica.net - J, 14 sept. 2017, 12:35
Acţionarii Hidroelectrica au aprobat de urgenţă ca producătorul de energie să acorde dividende în sumă de 655 milioane lei

Şedinţa a avut loc la scurt timp după ce în presa s-a speculat că şi Hidroelectrica va distribui acţionarilor dividende suplimentare, scrie News.ro.

”Cu unanimitatea voturilor exprimate, aprobă distribuirea sumei de 655 milioane lei, sub formă de dividende, în temeiul prevederilor art. II şi art. III din OUG nr. 29/2017, către acţionarii societăţii, proporţional cu participarea acestora la capitalul social al societăţii”, arată un raport publicat pe site-ul companiei.

Termenul pentru plata dividendelor cuvenite acţionarilor a fost stabilit la cel mult 15 zile lucrătoare de la data adoptării hotărârii adunării generale a acţionarilor.

Acţionarul majoritar este Ministerul Energiei, cu 80,05% din capital, restul fiind deţinut de Fondul Proprietatea.

În plus, în luna iulie, Hidroelectrica a distribuit acţionarilor dividende aferente profitului obţinut în anul 2016 în valoare de 1,036 miliarde lei.

De asemenea, Guvernul a solicitat tuturor companiilor de stat să vireze la buget în avans sumele sub formă de dividende neangajate în proiecte viitoare.

Astfel, producătorul de gaze Romgaz, controlat de Ministerul Energiei, a primit de la stat solicitarea de a distribui acţionarilor suma de 750 milioane lei cu titlul de dividende.

În plus, transportatorul de ţiţei Conpet a anunţat luni investitorii că va convoca în perioada imediat următoare Adunarea Generală a acţionarilor pentru a aproba solicitarea Ministerului Energiei de a primi dividende în sumă de 85 milioane de lei.

La rândul său, Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Transgaz, transportatorul naţional de gaze naturale, a solicitat convocarea unei Adunări Generale Ordinare a Acţionarilor, în care să se aprobe distribuirea unor dividende de 171 milioane lei.

Hidroelectrica a înregistrat în primele şapte luni un profit brut de 971,88 milioane lei, în creştere cu 6% faţă de perioada similară a anului trecut.

De asemenea, cifra de afaceri realizată în primele şapte luni s-a ridicat la 1,948 miliarde lei, în timp ce marja profitului net a crescut de la 38% la 31 iulie 2016 la 43% la 31 iulie 2017.

”Procesul radical de restructurare şi eficientizare prin care a trecut compania în ultimii ani a făcut ca Hidroelectrica să devină cea mai profitabilă companie din România, în primele şapte luni din anul 2017 compania înregistrând o EBITDA de 69% din cifra de afaceri”, arată datele publicate pe site-ul societăţii.

Oficialii producătorului de energie spun că în perioada 30 iunie 2012-31 iulie 2017, îmbunătăţirea trezoreriei nete de la nivelul negativ de -763 milioane lei la nivelul pozitiv de 1,731 miliarde lei a fost generată de încasările operaţionale semnificative şi de rambursările efectuate în contul liniilor de credit.

Numărul efectiv de personal la 31 iulie era de 3.292 de salariaţi.

La 31 iulie, producţia totală de 8,768 TWh a fost obţinută în cele 207 hidrocentrale în exploatare, inclusiv cinci staţii de pompare cu rol energetic, având o putere instalată de 6.382 MW.

Hidroelectrica este una din cele mai profitabile companii de stat şi unul din cei mai mari producători de energie din ţară.

Te-ar mai putea interesa și
În timp ce Trump amenință Nigeria, pușcașii marini exersează metode de debarcare pe fondul tensiunilor cu Venezuela
În timp ce Trump amenință Nigeria, pușcașii marini exersează metode de debarcare pe fondul tensiunilor cu Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că a cerut Departamentului Apărării să se pregătească pentru o posibilă acţiune militară "rapidă" în Nigeria. Totodată, Corpul......
Electronicele uzate, mina de aur aruncată la gunoi: peste 91 miliarde dolari pierdute din metale rare nerecuperate. Care sunt cifrele pentru România
Electronicele uzate, mina de aur aruncată la gunoi: peste 91 miliarde dolari pierdute din metale rare nerecuperate. Care ...
În timp ce cererea globală pentru metale rare și materii prime critice crește accelerat, lumea continuă să arunce una ...
Fără PNRR şi programul Anghel Saligny, 50.000 de oameni vor trebui disponibilizaţi din construcţii şi industriile conexe – FPSC
Fără PNRR şi programul Anghel Saligny, 50.000 de oameni vor trebui disponibilizaţi din construcţii şi industriile conexe ...
Irinel Gheorghe, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), a declarat că simulările ...
Candidaturile pentru alegerile locale parţiale, până pe 17 noiembrie. Campania electorală începe pe 22 noiembrie
Candidaturile pentru alegerile locale parţiale, până pe 17 noiembrie. Campania electorală începe pe 22 noiembrie
Candidaturile pentru alegerile locale parţiale se pot depune până pe 17 noiembrie, iar campania electorală începe în ...