Acţionarii Impact au rectificat bugetul pentru acest an, cu pierderi record, de 35,6 milioane de lei

Acţionarii dezvoltatorului imobiliar Impact Developer&Contractor (IMP) au aprobat rectificarea bugetului pentru acest an, care prevede pierderi record, de 35,6 milioane lei, sumă din care 15,8 milioane lei reprezintă provizioane pe care compania le va constitui.
Economica.net - mar, 16 oct. 2012, 19:13
Acţionarii Impact au rectificat bugetul pentru acest an, cu pierderi record, de 35,6 milioane de lei

Impact estimează pierderi din exploatare de 10,6 milioane lei, la care se vor adăuga 9,2 milioane lei reprezentând pierderea financiară, potrivit unui comunicat transmis, marţi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Pierderile totale, de 35,6 milioane lei, sunt apropiate de pierderile cumulate din ultimii doi ani, de aproape 40 milioane lei.

Provizioanele vor fi constituite pentru litigii (7,3 milioane lei), deprecierea stocurilor şi mijloacelor fixe (8,5 milioane lei).

La finele lunii septembrie, funcţia de director general al Impact a fost preluată de Ştefan Gheorghiu.

El a fost, anterior, director comercial pe România, Georgia şi Bulgaria al dezvol­tatorului imobiliar Willbrook International, director pentru România la dezvoltatorul american Polimeni şi la fondul de investiţii austriac Europolis. Gheorghiu are o experienţă de 15 ani în domeniul real-estate.

Fondatorul Impact, Dan Ioan Popp a fost înlocuit în luna aprilie de la conducerea Consiliului de Administraţie cu Dimitrios Sophocleous, fost manager la companii precum Romtelecom sau AD Pharma.

Mai multe fonduri de investiţii străine au cumpărat în ultimii ani pachete de acţiuni de la Dan Ioan Popp şi controlează împreună peste 50% din acţiuni, astfel că pot să-şi impună strategia de conducere a firmei.

Cel mai mare acţionar al companiei este Dan Ioan Popp, cu 16,5% din titluri. În acţionariat se regăseşte şi compania de administrare a investiţiilor East Capital, care deţine prin firma Salink Limited, din Cipru, un pachet de 10,1% din acţiuni şi Carmen Săndulescu, directorul executiv al companiei, cu 9,69% din capital. Alţi acţionari importanţi sunt trei fonduri ING, care au cumulat 5,18%.

Acţiunile Impact au fost oprite de la tranzacţionare în şedinţele bursiere de luni şi marţi. Raportat la cel mai recent preţ de la Bursă, de 0,125 lei, capitalizarea companiei este de 24,7 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Mai multe persoane au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit la bordul unui avion Ryanair aflat pe pista aeoportului din Mallorca
Mai multe persoane au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit la bordul unui avion Ryanair aflat pe pista aeoportului ...
Şase persoane au suferit răni uşoare pe aeroportul din Mallorca în timpul evacuării unui avion de pasageri Ryanair din cauza unui incendiu minor la bord, a relatat sâmbătă media din Spania,......
La Paris s-a dat starul sezonului de scăldat în Sena, sub stricta supraveghere a salvamarilor
La Paris s-a dat starul sezonului de scăldat în Sena, sub stricta supraveghere a salvamarilor
La un an după Jocurile Olimpice, publicul larg a putut în fine sâmbătă să-şi reia cu entuziasm scăldatul în Sena, ...
Europa Liberă: Iohannis, Ciucă și Ciolacu au fost informați în secret de Boloș încă din august 2024 că România se îndreaptă spre un deficit bugetar uriaș și un dezastru economic
Europa Liberă: Iohannis, Ciucă și Ciolacu au fost informați în secret de Boloș încă din august 2024 că România ...
Cei mai importanți oameni din statul român știau încă din august 2024 că România se îndreaptă către un dezastru ...
Trump anunță că a pregătit scrisori prin care amenință partenerii comerciali ai SUA cu taxe vamale pentru a-i forța să încheie tratate, pe care le va expedia luni
Trump anunță că a pregătit scrisori prin care amenință partenerii comerciali ai SUA cu taxe vamale pentru a-i forța ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că a semnat scrisori adresate partenerilor comerciali ai SUA privind ...