Acţionarii Nissan au rupt orice legătură cu Carlos Ghosn

Acţionarii constructorului auto japonez Nissan Motor Co au aprobat luni înlăturarea lui Carlos Ghosn din Consiliul de Administraţie, întrerupând ultimele legături cu omul care a salvat compania de la faliment în urmă cu două decenii, dar care acum este acuzat de nereguli financiare, transmit Reuters şi AFP.
Economica.net - lun, 08 apr. 2019, 06:47
Acţionarii Nissan au rupt orice legătură cu Carlos Ghosn

De asemenea, acţionarii care s-au reunit într-o adunare generală extraordinară la câteva zile după ce procurorii l-au arestat, din nou, pe Ghosn, pentru un alt director de la Nissan, Greg Kelly, care este şi el acuzat de nereguli financiare.

Această adunare generală extraordinară, care a durat trei ore, s-a deschis cu regretele exprimate de directorul general de la Nissan, Hiroto Saikawa, care în tradiţia japoneză şi-a cerut scuze în faţa întregii echipe. „Am responsabilitatea de a stabiliza alianţa şi de a minimiza efectele asupra operaţiunilor noastre şi stresul în rându angajaţilor”, a spus Hiroto Saikawa în faţa celor 4.200 de participanţi la adunare generală extraordinară.

În 19 noiembrie, Carlos Ghosn, în vârstă de 65 de ani, a fost pus sub acuzare în Japonia pentru că ar fi omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde de yeni (38 de milioane de euro/44 de miliarde de dolari) realizate timp de cinci ani, în perioada 2010 – 2015. El este acuzat de încălcarea legislaţiei financiare şi de abuz de încredere.

Trimis la Nissan în 1999 în postul de director operaţional, după ce constructorul auto japonez a încheiat alianţă de capital cu constructorul francez Renault, Ghosn este considerat principalul autor al salvării Nissan de la faliment prin reduceri de costuri. În 2000, Carlos Ghosn a devenit preşedintele Nissan, iar în perioada 2001-2017 a ocupat postul de director general, perioadă în care a reconfigurat alianţa Renault-Nissan în cel de al doilea mare constructor auto mondial după Volkswagen AG.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...