Acţionarii Nokia au aprobat vânzarea diviziei de telefoane mobile către Microsoft

Economica.net
19 11. 2013
nokia_lumia_925_444444444_87405800

Nokia, odinioară cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, a precizat că la Adunarea Generală Extraordinară organizată marţi la Helsinki, acţionarii săi au votat aproape în unanimitate (99,7%) în favoarea acestei tranzacţii.

Decizia acţionarilor era una aşteptată de analişti în condiţiile în care cotaţia acţiunilor Nokia s-a dublat în perioada care a trecut de la anunţarea acestei vânzări.

În data de 3 septembrie, Microsoft a anunţat că va prelua operaţiunile de producţie de telefoane mobile şi servicii ale Nokia Oyj pentru 5,44 miliarde de euro, tranzacţia urmând să se încheie în luna martie a anului următor după obţinerea aprobărilor necesare.

În 2012, Nokia a pierdut titlul de cel mai mare producător mondial de telefoane mobile în favoarea grupului sud-coreean Samsung. De asemenea, pe segmentul telefoanelor mobile inteligente Nokia nu se situează decât pe locul opt la nivel mondial. Grupul finlandez a înregistrat pierderi de 1,2 miliarde de euro în 2011, 3,1 miliarde de euro în 2012 şi 590 milioane de euro în primele nouă luni ale acestui an.