Acţionarii Nuclearelectrica au aprobat Memorandumul privind Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă

Economica.net
22 10. 2015
centrala_cernavoda_97623234555_44759000

Memorandumul este parte a Strategiei guvernamentale de continuare a Proiectului Unităţilor 3 şi 4 CNE Cernavodă prin organizarea unei proceduri de selectare de investitori, aprobată de AGEA a Nuclearelectrica în data de 22 octombrie 2014, şi stabileşte direcţiile viitoarei cooperări între părţile semnatare, SNN şi China General Nuclear Power Corporation (‘CGN’), în calitatea sa de investitor, în vederea dezvoltării proiectului.

‘Proiectul Unităţilor 3 şi 4 CNE Cernavodă este investiţia optimă, pe de o parte, pentru statul român şi, implicit, pentru sistemul energetic românesc din punct de vedere al asigurării pe termen lung a securităţii în furnizare, a independenţei, a unui mix energetic echilibrat şi stabil capabil să susţină atingerea ţintelor de decarbonizare şi, pe de altă parte, pentru Nuclearelectrica din punct de vedere al valorificării activelor şi creşterii financiare asociate operării şi asigurării mentenanţei şi combustibilului în noua companie de proiect. Proiectul implică crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea industriei nucleare pe orizontală. Proiectul Unităţilor 3 şi 4 înseamnă, de fapt, dezvoltare economică macro şi micro’, afirmă Daniela Lulache, director general Nuclearelectrica.

După semnarea Memorandumului de Înţelegere, SNN şi CGN vor intra în faza finală a procedurii de selecţie şi anume negocierea şi finalizarea Acordului Investitorilor şi ale Actului Constitutiv în vederea înfiinţării noii companii de proiect pentru construcţia şi finalizarea Unităţilor 3 şi 4.

În martie 2015, SNN şi CGN au iniţiat Memorandumul de Înţelegere şi negocierile aferente, acest document fiind avizat de Consiliul de Administraţie al SNN şi de Comisiile de Negociere şi Interministerială şi aprobat în data de 2 septembrie 2015 de Guvernul Romaniei.

‘Memorandumul de Înţelegere stabileşte direcţiile viitoarei cooperări între SNN şi CGN în vederea dezvoltării şi implementării Proiectului. După semnarea Memorandumului de către ambele părţi, SNN şi CGN vor intra în procesul de negociere aferent iniţierii şi finalizării ultimelor etape ale strategiei: negocierea Acordului Investitorilor şi Actului Constitutiv ale noii companii de proiect, formarea noii companii de proiect (un joint-venture (‘JVCo’) în care CGN va deţine cel puţin 51% din capitalul social), viitoarea guvernanţă corporativă a JVCo şi structurarea finanţării pentru dezvoltarea Proiectului’, se menţiona într-un comunicat al Nuclearelectrica din 18 septembrie.

De asemenea, investiţia SNN în EnergoNuclear va fi integral transferată în noua companie de proiect.

Nuclearelectrica (SNN) va contribui cu 2 milioane de euro la înfiinţarea societăţii mixte (JVCo) care va construi Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă şi va deţine 49% din acţiunile companiei, urmând ca investitorul chinez, China General Nuclear Power Corporation (CGN) să deţină restul de 51% din capital.

‘Ulterior înfiinţării JVCo, CGN şi SNN se vor asigura că SNN este în măsură să recupereze în întregime valoarea investiţiei sale în EN. Părţile au luat la cunoştinţă că valoarea totală a investiţiei SNN în EN este valoarea cea mai mare dintre valoarea capitalului social subscris şi plătit al EN la data de 31 decembrie 2014, respectiv 146.152.998 RON şi valoarea de fuziune prin absorbţie a EN’, se precizează în Memorandum.

Proiectul Unităţilor 3 şi 4 va fi realizat în cinci etape. În prima etapă va fi elaborat studiul de fezabilitate, va fi înfiinţată JVCo, se va realiza transferul investiţiei SNN în EN către JVCo, transferul de permise/autorizaţii/licenţe ale SNN, aferente Proiectului, către JVCo şi evaluarea activelor existente ale SNN şi ale Statului român având legătura cu Proiectul (inclusiv apa grea, combustibil nuclear etc.). Etapa a doua presupune aportul în natură efectuat SNN şi de statul român la capitalul social al JVCo. Această etapă va cuprinde în special faza de construcţie şi testarea, inclusiv prima încarcătură de combustibil, pregătirea operării, până la punerea în funcţiune a Proiectului în vederea exploatării comerciale. În etapa a treia se trece la exploatarea comercială urmând ca operarea şi mentenanţa Proiectului să fie efectuate de o companie specializată, capabilă să îşi asume şi să fie responsabilă pentru riscurile nucleare. Etapa a patra presupune dezafectarea care începe la data închiderii permanente a reactoarelor şi se va derula în conformitate cu legea aplicabilă.