Acţionarii Oltchim vor desemna peste o lună un nou director general al Oltchim

Directorul general al Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), Mihai Bălan, va mai rămâne în funcţie încă 30 de zile, după care acţionarii combinatului chimic, aflat în insolvenţă, vor desemna un nou şef.
Economica.net - J, 07 feb. 2013, 11:40
Acţionarii Oltchim vor desemna peste o lună un nou director general al Oltchim

Bălan a avut, joi, o întâlnire cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian, care i-a mulţumit că şi-a respectat promisiunea de a rămâne în funcţie până la desemnarea administratorilor judiciari şi a administratorului special ai Oltchim, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, acţionarul majoritar al combinatului chimic.

Potrivit comunicatului, în întâlnirea de joi s-a convenit ca Bălan să mai rămână director la Oltchim pentru încă 30 de zile, după care acţionarii vor numi un nou şef.

Bălan a preluat conducerea Oltchim la începutul lunii octombrie a anului trecut.

Combinatul Oltchim se află în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.

Guvernul a încercat anul trecut să privatizeze Oltchim, însă licitaţia pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni a eşuat din cauză că patronul OTV, Dan Diaconescu, declarat câştigător al licitaţiei, nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri Polonia. Naţionalistul Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale
Alegeri Polonia. Naţionalistul Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale
Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia după ce a adunat 50,89% din voturi, după o cursă foarte strânsă în care l-a învins pe primarul Varșoviei, Rafal Trzaskowski,......
Semne îngrijorătoare pentru securitatea alimentară a României. Fermierii au plantat în primăvară cu 27% mai puțin teren
Semne îngrijorătoare pentru securitatea alimentară a României. Fermierii au plantat în primăvară cu 27% mai puțin teren
Până la data de 31 aprilie, fermierii însămânțaseră cu legume, cereale, cartofi, sfeclă de zahăr și oleaginoase ...
Vești proaste pentru românii cu credite. Rămân blocați cu dobânzile mari. Refinanțările se scumpesc substanțial
Vești proaste pentru românii cu credite. Rămân blocați cu dobânzile mari. Refinanțările se scumpesc substanțial
Băncile cresc treptat nivelul dobânzilor fixe și oferă un palier, în funcție de client. Cert este că dobânzile fixe ...
România are unul dintre cele mai mici prețuri medii din UE pentru încărcarea mașinilor electrice – raport ACEA
România are unul dintre cele mai mici prețuri medii din UE pentru încărcarea mașinilor electrice – raport ACEA
ACEA a prezentat un nou sistem interactiv de urmărire a progreselor din Uniunea Europeană în privința electrificării ...