Acţionarii OTP Leasing România au aprobat o majorare de capital de 5,5 milioane de lei

Acţionarii OTP Leasing România (OTP Bank România şi Merkantil Bank Ungaria) au aprobat majorarea capitalului cu suma de 5,52 milioane lei, aceasta fiind efectuată prin aport suplimentar în numerar, vărsat integral în lei în contul principal al companiei deschis la OTP Bank România, conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES.
Economica.net - lun, 26 nov. 2018, 11:53
Acţionarii OTP Leasing România au aprobat o majorare de capital de 5,5 milioane de lei

Acţionarii au contribuit la majorarea de capital luându-se în calcul cota de participare a fiecăruia la capitalul social. Astfel, OTP Bank România S.A a contribuit cu 3,312 milioane lei şi Merkantil Bank Zrt cu 2,208 milioane lei.

„Acest demers susţine angajamentul ambilor acţionari de a sprijini dezvoltarea pe termen lung a OTP Leasing şi încrederea în capacitatea echipei de a îndeplini obiectivele strategice”, se menţionează în comunicat.

Compania a înregistrat în ultimii doi ani o creştere constantă. Portofoliul curent al OTP Leasing România valorează aproximativ 233 milioane de lei, iar conform estimărilor interne acesta va creşte la 280 de milioane de lei până la sfârşitul anului 2018. În ceea ce priveşte finanţările noi de leasing, OTP Leasing a înregistrat în primele 9 luni ale anului o creştere de 91% (146 milioane de lei), comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2017.

„Rezultatele solide ale ultimilor doi ani reflectă performanţa la nivel de echipă, investiţiile în dezvoltarea portofoliului de produse, digitalizare şi dinamica ascendentă a sectorului de leasing. Creşterea este susţinută prin noi produse de leasing, adaptarea la cerinţele clienţilor şi parteneriatele de încredere. Pe termen mediu, ne-am propus să atingem obiectivul de a fi parte din top 10 companii locale de leasing”, a declarat Toni Ioan Tătaru, CEO OTP Leasing România.

OTP Leasing a fost înfiinţată în anul 2007 şi face parte din grupul OTP Bank, acţionarii majoritari fiind OTP Bank România şi Merkantil Bank Ungaria (parte a Merkantil Ungaria). OTP Leasing România oferă pentru persoane juridice un portofoliu variat de produse de leasing financiar, destinat achiziţiei de autoturisme, vehicule comerciale şi echipamente. Compania are sucursale în Bucureşti, Iaşi, Braşov, Timişoara şi Cluj.

 

Te-ar mai putea interesa și
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale al celei mai mari alianţe din coaliţia de guvernare pro-UE condusă de......
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...