Acţiuni de protest ale medicilor din 18 septembrie. Ameninţare cu grevă generală în noiembrie

Acţiunile de protest ale medicilor vor începe din 18 septembrie cu pichete în faţa Ministereului Sănătăţii şi Ministerului de Finanţe, astfel de acţiuni urmând să fie organizate zilnic până în 27 septembrie iar în noiembrie ar putea fi declanşată greva generală.
Economica.net - vin, 06 sept. 2013, 11:51
Acţiuni de protest ale medicilor din 18 septembrie. Ameninţare cu grevă generală în noiembrie

Reprezentanţii Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate au anunţat, vineri, măsurile de protest care vor avea loc în perioada următoare.

Astfel, protestele vor începe în septembrie cu manifestări în stradă, iar în noiembrie ar putea fi declanşată greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă până atunci guvernanţii nu răspund solicitărilor medicilor.

Potrivit calendarului anunţat, între 18 şi 27 septembrie va fi organizat câte un pichet în fiecare zi în faţa Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor, iar în octombrie va avea loc un miting în faţa Guvernului.

Reprezentamţii medicilor au mai spus că s-ar putea să existe şi demisii în bloc, dar şi anularea contractelor medicilor de familie cu casa de asigurări de sănătate.

Principala nemulţumire a personalului sanitar este legată de nivelul salariilor.

Colegiul Medicilor din România (CMR) a trimis membrilor organizaţiei scrisori prin care îi anunţă că vor fi organizate proteste în stradă, se arată într-un document obţinut de MEDIAFAX.

Scrisoarea trimisă medicilor este semnată de preşedintele CMR, Vasile Astărăstoae, care le transmite colegilor că sunt momente în viaţa fiecăruia când trebuie să ia decizii ce le vor influenţa destinul.

„Sunt însă momente într-o profesie când suntem obligaţi să luăm decizii care vor influenţa destinul profesiei. Deciziile colective vor afecta însă şi destinul nostru individual. Un asemenea moment trăim astăzi. Colegiul Medicilor din România consideră că trebuie să acţionăm pentru a apăra independenţa şi respectul profesiei şi profesioniştilor. Aceasta este raţiunea pentru care simt nevoia să vă scriu aceste rânduri. De ce acum trebuie să acţionăm, să participăm? Răspunsul este foarte simplu. Numai cine vrea să fie surd şi orb nu recunoaşte că încet, încet societatea noastră este dominată de emoţii negative cum ar fi invidia, ura, arivismul, impocrizia şi mai ales frica, (…) că în acest climat medicii sunt ţinta campaniilor de denigrare şi că se practică dezinformarea cetăţenilor”, se arată în scrisoarea trimisă medicilor şi obţinută de MEDIAFAX.

Preşedintele CMR le mai transmite colegilor că „numai cine vrea să fie surd şi orb” nu observă că, în România, profesioniştilor din sănătate li se oferă venituri mici, muncă epuizantă, lipsă de respect şi, în final, recomandarea de a-şi lăsa familia şi a pleca în pribegie în străinătate.

„În această toamnă, începem o bătălie lungă şi grea. Ştim că în această bătălie împotriva noastră se va utiliza dezinformarea, demagogia şi populismul. Se va spune că într-o perioadă de criză solicitările noastre sunt exagerate, omiţându-se faptul că tot în aceeaşi perioadă de criză guvernanţii găsesc fonduri pentru instituţiile de forţă cu ajutorul cărora doresc să îşi impună punctul de vedere. Ştim că locul profesioniştilor din sănătate este lângă pacienţi, şi nu în stradă. Dar atunci când forţa argumentelor nu există pentru urechile decidenţilor, este necesar să le afirmi în stradă. (…) Iată de ce trebuie să fim toţi, împreună, în Piaţa Publică!”, se mai arată în scrisoare.

Contactat de MEDIAFAX, preşedintele CMR a spus că nu este pentru prima dată când recurge la un demers de acest fel, pentru ca mesajul lui să nu fie distorsionat. Vasile Astărăstoae a precizat că scrisoarea a fost trimisă celor 40.000 de membri ai Colegiului Medicilor din România.

Te-ar mai putea interesa și
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local și a deschis peste 50 de magazine în București, Pitești și în câteva......
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...